Situaţia de anul trecut, când mandatul primarului ales al Chişinăului Andrei Năstase a fost invalidat de către instanţa judecătorească, se repetă acum, însă la nivel naţional, prin hotărârile Curţii Constituţionale. De această părere este directorul de programe Promo-Lex Pavel Postică.

„Se repetă scenariul din primăvara anului trecut, când un primar ales, pe motive formale inventate, criticate de toată societatea, în baza unor decizii ale instanţelor de judecată, i-a fost invalidat mandatul. Voturile noastre, ale tuturor, inclusiv celor care au votat pentru PD, comunişti, etc, etc, au fost aruncate efectiv la gunoi, prin această decizie de inadmisibilitate a CC”, spune directorul de programe Promo-Lex în cadrul unei emisiuni de la postul TVR Moldova.

Pavel Postică mai spune că atât Codul Jurisdicţiei Constituţionale, cât şi Legea cu privire la CC, prevăd posibilitatea şi situaţiile foarte exacte atunci când o hotărâre a CC poate fi revizuită.

„Atunci când se constată faptul că decizia a fost luată în necunoştinţă de cauză, spre exemplu, nu au fost furnizate toate materialele. Dar noi am văzut foarte clar că aceste decizii au fost adoptate în lipsa părţilor. Guvernul şi Parlamentul nu au putut să-şi prezinte poziţiile. Ce fel de decizie este asta? Până la urmă documentele oficiale din Parlament nici nu au ajuns la Curte. Despre ce justiţie vorbim noi?”, explică Pavel Postică.

Expertul mai spune că, de fapt, CC nici nu avea dreptul să interpreteze Constituţia, ce ţine de termenul de 3 luni de zile:

„Preşedintele s-a adresat cu întrebare foarte exactă: din 9 sau din 21 iunie. Lucruri foarte clare sau una sau alta. La care Curtea nu a răspuns, a zis că lucrurile sunt clare. Dar tehnic vorbind, dacă începi să interpretezi termenul de 3 luni de zile, care nu a făcut obiectul sesizării, cumva trebuie să te expui într-o hotârîre, nu într-un comunicat de presă”.

O asemenea abordare ar fi asemănătoare cu decizia instanţei de judecată în care i-a fost anulat mandatul lui Andrei Năstase, deşi nimeni nu a cerut asta.

În concluzie, Pavel Postică spune că prin deciziile sale, Curtea Constituţională, în loc să prevină prevină anumite conflicte instituţionale între puterile statului, a generat un conflict şi mai mare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here