Ebola a mai făcut o victimă în Uganda, a doua persoană diagnosticată cu acest virus fiind declarată decedată în vestul ţării, conform unei surse din domeniul sanitar, citată joi de AFP. Victima este bunica unui copil de 5 ani care a murit în noaptea de marţi spre miercuri ca urmare a aceleiaşi afecţiuni, a indicat sursa, potrivit Agerpres.

„Un al doilea pacient cu Ebola, care se afla în unitatea de carantină, a decedat aseară”, a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, un responsabil din cadrul Ministerului Sănătăţii din Uganda.

„Persoana decedată este bunica băiatului de 5 ani care a decedat”, a completat responsabilul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri că un băiat în vârstă de cinci ani a decedat de Ebola în Uganda. Victima a fost confirmată ca fiind primul caz transfrontalier în epidemia aflată în desfăşurare în ţara vecină Congo. Reprezentanţa OMS din Uganda a adăugat miercuri că, în această ţară, au fost confirmate alte două cazuri de infecţie cu virusul Ebola.

Băiatul de cinci ani a călătorit în Uganda din Congo împreună cu mama sa, a precizat OMS.

Estul Congo se confruntă cu o epidemie de Ebola, cea de-a doua ca severitate din istorie, care a provocat moartea a peste o mie de persoane.

Ministerul Sănătăţii, OMS şi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) au anunţat că vor demara o campanie de vaccinare începând cu vineri.

Ebola este o boală infecţioasă care se manifestă prin febră şi deseori duce la hemoragie internă masivă şi la deces.

Atacurile miliţiei au îngreunat eforturile asistenţilor medicali şi au complicat intervenţia ONU în criza din Congo.

OMS a anunţat miercuri convocarea unei reuniuni a comitetului său de urgenţă pentru data de 14 iunie pe tema epidemiei de Ebola în R.D. Congo, care s-a extins şi în ţara vecină, Uganda. Este cea de-a treia reuniune a comitetului de urgenţă din cadrul OMS de la debutul epidemiei, anul trecut în luna august.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •