Membrii Curții Constituţionale (CC) au pronunţa dispozitivul Hotărârii de revizuire a actelor sale pronunţate în perioada 7-9 iunie curent. Astfel, toate hotărârile adoptate în această perioadă au fost revizuite și declarate nule.

Decizia CC vine la scurt timp după ce Partidul Democrat din Moldova a declarat că se retrage de la putere, președintele iar Igor Dodon a făcut un apel către magistrați în vederea revizuirii hotărârilor, or, în caz contrar, acesta va cere Parlamentului și Guvernului numirea unor judecători noi la Înalta Curtea.

Magistrații susțin că „la baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”.

„Hotărârea Curții din 15 iunie 2019 se dorește a fi o sursă a păcii sociale, a menținerii statului de drept, a democrației, precum și a garantării unui cadru adecvat de protecție a drepturilor omului prin combaterea unei instabilități politice de anvergură. Prin anularea actelor Curții din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de dna Zinaida Greceanîi dobândește, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de dna Maia Sandu”, se arată într-un comunicat remis de CC după revizuirea hotărârilor.

Astfel, au fost anulate Decizia Curții Constituționale nr. 83 din 7 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 8 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 14 din 8 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 8 iunie 2019, Avizul Curții Constituționale nr. 1 din 9 iunie 2019 și Avizul Curții Constituționale nr. 2 din 9 iunie 2019.

7 iunie. Magistrații Curții Constituționale au declarat inadmisibilă sesizarea depusă de președintele Igor Dodon prin care acesta cere interpretarea unor articole din Constituție pentru stabilirea datei de la care se calculează termenul de trei luni de inactivitate a Parlamentului în vederea dizolvării acestuia și a stabilit că 3 luni sunt echivalentul a 90 de zile.

8 iunie. Curtea Constituţională a declarat neconstituţional decretul președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova și numirea Guvernului.

De asemenea, magistrații au declarat neconstituțională alegerea speakerului Parlamentului.

9 iunie. Magistrații decid suspendarea președintelui Igor Dodon și decid că Pavel Filip, în calitate de preşedinte interimar al Republicii Moldova, va sesiza Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a și, după caz, va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.

Știrea se actualizează…

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here