Sursă foto: tribuna.md

Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, respinge acuzațiile că anumite decizii emise de Comisie erau plămădite la sediul Partidului Democrat din Moldova (PDM) și doar cineva de acolo venea și le aducea, astfel încât membrii CEC să voteze pentru acele decizii.

„Nu o singură dată am fost raportor la multe proiecte de hotărâri adoptate la Comisia Electorală Centrală și vreau să vă spun cu toată responsabilitatea că toate proiectele se scriu la Comisia Electorală Centrală; se scriu de către echipa profesionistă care este în cadrul Comisiei Electorale Centrale și întotdeauna ne-am ghidat de prevederile legale, poate nu întotdeauna ne-au plăcut aceste prevederi legale, dar dura lex, sed lex. Asta și este democrația participativă. În cazul în care nu ne mai aranjează legislația aplicabilă, atunci vin alți exponenți în forul legislativ și modifică legislația în vigoare, după care se aplică regulile noi”, a declarat Russu în cadrul interviu pentru Europa Liberă.

Referitor la faptul că se fac auzite sugestii că ar fi bine mai mulți din cei care au reprezentat până acum o putere să se retragă de la conducere, așa cum a făcut-o Mihai Poalelungi de la Curtea Constituțional, Russu a precizat că așteaptă ziua de mâine.

„Mandatul membrilor Comisiei Electorale Centrale este de cinci ani. Noi suntem o instituție colegială și toate deciziile la Comisia Electorală Centrală nu se adoptă unilateral, ele se adoptă de către membrii Comisiei Electorale Centrale. Vom vedea care va fi ziua de mâine, dar Comisia Electorală Centrală întotdeauna s-a ghidat de buchea legii și a aplicat reglementările așa cum ele sunt”, a mai spus Alina Russu.

Șefa CEC susține că, pentru care un membru CEC să fie revocat din funcție trebuie să fie foarte clar stabilite și trebuie să fie constatate anumite încălcări.

„Noi vorbim de depolitizarea membrilor Comisiei Electorale Centrale. Din momentul în care atentezi la independența membrilor Comisiei Electorale Centrale și excluderea inamovibilității acestor membri, atunci sigur că ajungem la concluzia că în orice moment mandatul depinde de o decizie politică adoptată de către Parlament. Or, Codul bunelor practici, adoptat de către Comisia de la Veneția, stabilește că motivele pentru care un membru poate fi revocat din funcție trebuie să fie foarte clar stabilite și trebuie să fie constatate aceste încălcări”, a precizat Alina Russu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here