Austria e ultima țară din UE care interzice fumatul în cafenele și restaurante
După dezbateri îndelungate care au durat mai mulţi ani, Austria va interzice fumatul în cafenele şi restaurante începând din luna noiembrie, fiind ultima țară din UE care instituie o astfel de lege.
Propunerea de lege pentru interzicerea totală a fumatului în restaurante şi baruri începând cu 1 noiembrie a fost aprobată marţi de ansamblul formaţiunilor parlamentare din Austria, cu excepţia partidului de extrema dreaptă FPO.
„Vom proteja sănătatea şi vom prelungi vieţile a sute de mii de austrieci”, a declarat Pamela Rendi-Wagner, liderul social-democraţilor, care au condus o campanie desfăşurată pentru ca Austria să înceteze să mai fie „scrumiera Europei”, transmite Agerpres.
Până la această decizie, consumul de tutun rămânea posibil în Austria în stabilimente înzestrate cu spaţii separate pentru fumători şi în cele cu o suprafaţă mai mică de 50 de metri pătraţi, dacă administratorii lor doreau acest lucru. Totuşi, foarte multe stabilimente au optat din proprie iniţiativă pentru interzicerea fumatului.
O petiţie anti-fumat, lansată de Ordinul medicilor din Austria, a fost semnată în 2018 de aproape 900.000 de persoane, care reprezintă aproape 14% din electoratul austriac şi peste 10% din populaţia totală a ţării, care are 8,8 milioane de locuitori.
Comentarii