Demisia lui Anatolie Zagorodnîi din funcția de șef al ANSC va fi dezbătută în plenul Parlamentului
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a susținut inițiativa de demitere a lui Anatolie Zagorodnîi din funcția de director al Agenției Naționale de Soluționare a Contestațiilor (ANSC) și va fi propusă plenului Parlamentului.
Conform deputatului blocului ACUM, Dumitru Alaiba, motive de a-l demite pe Zagorodnîi sunt multe și țin de conflicte de interese și modul în care acesta a ajuns în această funcție.
„Motive de a-l demite pe domnul Zagorodnți sunt multe. Conflicte de interese, dosarul depus incomplet, afiliere politică de facto, lipsa transparenței procesului, concursul pur formal. Dar principalul argument – Partidul Democrat l-a numit cu încălcare clară a criteriilor legale. Anatol Zagorodnîi nu are experienţă de cel puţin 3 ani în domeniul achiziţiilor publice, condiție clar stipulată. (…) Să lucrezi trei ani în domeniul achizițiilor publice nu înseamnă să vezi din când în când un tender. Noi toți avem idee ce înseamnă achiziții, mai scriem câte un articol, mai supraveghem sau investigăm un proces de achiziție. Asta nu înseamnă că suntem experți în domeniu”, susține Alaiba.
„Dar poate, totuși, pleacă în demisie benevol. Să fim înțeleși corect: nu îi demitem ”pe ai lor” pentru a-i instaura ”pe ai noștri”. O să fie concurs transparent și o să numim un om independent, profesionist, care să-și vadă de treabă, să muncească pentru a face bine”, e mai arată în mesajul deputatului.
Menționăm că Anatolie Zagorodnîi a fost numit în această funcție în luna februarie 2019. La concurs au participat trei candidați, iar Zagorodnîi a fost desemnat de către Comisia economie, buget și finanțe în calitate de câștigător. Acesta a acumulat 521 de puncte, în cadrul concursului de angajare. În cadrul dezbaterilor din Parlament pe acest subiect, mai mulți deputați și-au exprimat nemulțumirea față de candidatura lui Zagorodnîi.
Comentarii