Harunjen spune unde este raportul Kroll 2 și de ce nu poate fi transmis CSS
Raportul Kroll 2 cu privire la furtul miliardului de dolari se află la Procuratura Anticorupție și conține o clauză stabilită cu firma de investigații, astfel încât nu este posibilă publicarea acestuia, susține procurorul general, Eduard Harunjen.
Procurorul spune că, raportul a fost solicitat de Consiliului Superior de Securitate și Comisia parlamentară care investighează furtul miliardului, iar acum Banca Națională a Moldovei „a inițiat o procedura de revizuire a clauzelor cu etnitatea Kroll”.
„Raportul Kroll 2 este acum la Procuratura Anticorupție. El a fost recepționat de către ex-procurorul anticorupție Viorel Morari de la guvernatorul Băncii Naționale. Acest raport conține o clauză foarte importantă, despre care a fost informată conducerea statului, cu remiterea de copii ale acestei clauze. La inițiativa procurorilor, BNM a inițiat o procedură de revizuire a clauzelor cu entitatea Kroll. Acum așteptăm poziția oficială a acestei entități Kroll, după care acest raport va fi posibil de dat în gestiunea Consiliului Superior de Securitate și Comisiei parlamentare”, a comentat Eduard Harunjen.
Anterior, președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova, Alexandru Slusari, a anunțat că membrii comisiei au intrat în posesia raportului Kroll 2. Totuși, reprezentanții Comisiei nu cunosc lista beneficiarilor finali, care, s-ar afla la Procuratura Generală.
Comentarii