Sursă foto: Radio Europa Liberă

Frauda de proporții gigantice descrisă în raportul Kroll 2 a pricinuit nu numai sărăcie și disperare printre moldoveni. Cu banii sustrași din avutul public a fost plodită și întreținută o castă de funcționari nemaivăzut de vicioasă și sfidătoare.

Ieșirea de la guvernare a PD i-a forțat pe acești slujbași să iasă în față și să dea explicații societății în legătură cu activitatea lor profesională. Nu este o situație prea confortabilă pentru ei. Până nu demult nu-și imaginau că ar putea îndrăzni cineva, altcineva decât superiorul lor de partid, să le ceară socoteală pentru prestația lor. Vreme îndelungată ei și-au ales momentele în care să comunice ceva publicului, dar cel mai des alegeau să nu spună nimic.

Mare ne-a fost mirarea să constatăm că le-am subapreciat stăpânirea de sine și capacitatea de a se regrupa în condiții limită. După primele zile de șoc, din cauza situației neobișnuite de a se vedea pe cont propriu, în care au tremurat pentru funcțiile și viitorul lor, ei și-au venit în fire și au revenit la starea lor obișnuită de aroganță afișată.

Astfel că în loc să-i vedem turnându-și cenușă peste cap, cum s-ar fi cuvenit pentru rușinea de a-și fi abandonat principiile profesionale, slujind mafiei în loc să se dedice poporului, i-am găsit dispuși să ne ia ei pe noi la rost, decât să le reproșeze societatea lor ceva.
Așa s-au prezentat în fața publicului, cu obraz de tureatcă, „elitele” din procuratură. Conducerea Procuraturii Generale n-a arătat nicio clipă că ar avea regrete pentru faptul că a ținut în sertar raportul Kroll 2 și n-a întreprins nimic pentru a investiga frauda bancară. În ciuda evidențelor că se află în culpă, Eduard Harunjen nu se lasă clintit din loc și nu examinează posibilitatea de a face un pas în spate.
Tupeul procurorilor, unic în felul său, are însă corespondenți și prin alte părți, luând formele cele mai bizare.

Hotărând să plece din fruntea Comisiei Electorale Centrale, instituție pe care a dezonorat-o prin abuzurile pe care le-a orchestrat împotriva electoratului și a opoziției, numita Alina Russu și-a motivat demisia prin „modificarea cadrului normativ în materie electorală care ar putea trezi suspiciuni vizavi de libertatea deciziilor autorității electorale superioare”. Doamna Russu s-a referit la amendamentul operat recent de Parlament prin care membrii CEC vor putea fi revocați din funcție fără încuviințarea prealabilă a unei instanțe de judecată. Ea a pretins în felul acesta că nu ea și ceilalți membri parașutați de PD au sumbinat indepedența CEC, ci noul Parlament care a pus capăt supremației PD. În realitate se știe că independența CEC era demult o noțiune bună de pus între ghilimele.

Criza morală în care s-a scufundat sistemul public a ieșit la iveală și cu ocazia audierii în comisia parlamentară de specialitate a Consiliului Audiovizualului, una dintre cele mai obediente și neprofesioniste instituții. În loc să-și facă Mea culpa pentru mandatul său lipsit de glorie, șeful CA, Dragoș Vicol i-a înfruntat cu dispreț pe deputați, debitând în raportul său enormități dintre cele mai lipsite de sens. Vicol parcă dorea să le arate deputaților cu toată ființa sa că posedă niște calități excepționale de ordin intelectual și profesional de care nu-și dădeau ei seama până când nu cobora el la nivelul lor să le explice.

O asemenea stare de decădere nu s-a mai întâlnit în sfera publică. La adăpostul unor proceduri stufoase care îi fac greu de demis, funcționarii promovați în regimul PD au pierdut simțul măsurii și pe cel al realității. Impunitatea și privilegiile care li s-au acordat de-a lungul timpului în schimbul fidelității lor i-au mutilat în asemenea hal încât au devenit contraindicați pentru serviciul public. Din cauza lor, cetățenii și-au pierdut cu totul încrederea în instituții. Îndepărtarea acestor funcționari din pozițiile pe care le ocupă în prezent a devenit o chestiune de principiu, necesară nu numai pentru ordonarea instituțiilor, dar și pentru ameliorarea atmosferei din societate.

Poate că în felul acesta li se va face un serviciu, dându-li-se șansa să redevină persoane rezonabile și respectuoase față de semenii lor. Dacă nu cumva e nevoie ca unii dintre ei să fie izolați o vreme de societate, pentru a putea fi apoi recuperați.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here