(VIDEO) Maia Sandu spune când ar putea veni Saakașvili la Chișinău, pentru reforme în justiție

Autor: , in Politic / Populare / 11 iulie, 2019, 14:02

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, împreună cu echipa sa, ar putea veni în următoarele luni la Chișinău, pentru a se implica în procesul de reformare a justiției.

Declarații în acest sens au fost făcute de către premierul Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru COTIDIANUL. Șefa Executivului a spus că și-ar dori ca fostul lider de la Tbilisi și guvernator al regiunii Odesa să facă parte din consiliul pe lângă prim-ministru pe care planifică să-l creeze în următoarea perioadă

Maia Sandu a mai spus că, pentru a veni aceste echipe de experți străini, este nevoie de finanțare, iar în prezent există discuții cu parteneri externi pentru a asigura cheltuielile necesare.

„Există niște proceduri ale finanțatorilor externi. Încercăm să urgentăm cât mai repede. Nu putem să ne permitem să acoperim noi aceste costuri. Depindem de procedurile finanțatorilor, care sunt foarte deschiși, vor să ne ajute. Până la sfârșitul lunii august vom avea mai multe discuții pe acest subiect”, a precizat premierul.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X