Am decis să le dedic un editorial democraților înainte de congresul anunțat pentru 27 iulie – un editorial despre dreptate. Sper să-l citească și să-l audă și cei percepuți azi ca fiind „ai noștri”, pentru că și democrații, după era Voronin, erau percepuți de unii ca fiind „ai lor”.

Atunci, „ai noștri” au venit la putere călare pe promisiunea că vor face dreptate în „dosarul 7 aprilie 2009”. Și n-au făcut. N-au făcut absolut nimic. Din contra, au angajat călăii, care au bătut tinerii prin comisaritare, să-i păzească și ne-au furat până la chiloți. De acolo, din birourile lor luxoase, au pierdut simțul realității, au scos la înaintare demagogi înarmați cu fantezii populiste și, prin ei, și-au creat o lume paralelă – una fără lipsuri, plină de abuzuri camuflate și dezmăț. La adăpostul instituțiilor supuse ale statului ne-au jefuit și ne-au avut de proști, s-au separat de noi cu garduri ca să nu ne audă cum îi blestemăm, ne-au gazat și au pus mascații să ne alunge de la monumentul domnitorului, de Ziua Independenței, pentru ca un cinovnic afurisit (atunci de-al lor – acum, chipurile, iarăși „de-al nostru”) să-și facă poze cum depune, sub muzică de fanfară, coroana la picioarele lui Ștefan și pleacă smerit și fals fruntea în jos ca și cum i s-ar închina, în timp ce, la câțiva metri distanță, după cordoanele de poliție, era huiduit și blamat.

Democrații lui Plahotniuc nu ne-au oferit dreptate! Și au naufragiat politic. Ei nu au avut timp să citească din cărți despre firea umană, pentru că mintea lor gândea doar scheme de jefuire a țării. Dacă ar fi citit, ar fi aflat că omul așa e făcut – să caute dreptatea până o găsește. Abia atunci se liniștește. Iar starea asta de liniște sufletească pe care o simțim atunci când ni se face dreptate nu poate fi cumpărată nici cu 600 de lei, oferiți de Paști, nici cu miliardele inculpatului Șor. Pentru că nu poți să cumperi dragoste! Ea ori este, ori nu-i. Și nu poți fi fericit în țarc chiar dacă acolo cântă Gordienko sau Kobzon, pentru că după gard și după cordoanele de poliție plânge umilit un popor.

Cel căruia îi place dreptatea simte imediat nedreptatea. Aceasta îi provoacă suferință. Asta n-au înțeles foștii guvernanți. Amintiți-vă de câte ori ne-au spus străinii care ne-au vizitat țara că nu știm să zâmbim, că suntem mereu încruntați, triști și nefericiți. Da, eram nefericiți, pentru că simțeam cum demagogii, care alimentau cu fabule statul paralel, se chinuiau să ne vândă hoția și minciuna în ambalaj sclipitor, iar ca să fie mai credibili fâlfâiau de-asupra noastră drapelele UE. Și ei nu înțelegeau de ce ambalajul lor lucios nu ne impresionează. De ce nu-i aclamăm… De ce, în loc să le mulțumim, noi îi detestăm? Pentru că așa e firea omului – să simtă nedreptatea. Ei nu înțelegeau de ce nu trăim sentimentul că se face justiție nici chiar atunci când, după anunțata „terapie de șoc” îi „sacrificau”, în fața camerelor, pe alți hoți, care le făceau concurență. Pentru că deveniseră previzibili. Inclusiv deciziile judecătorilor în dosarele de rezonantă erau previzibile. Jurnaliștii își scriau știrile despre ședințele de judecată înainte ca acestea să aibă loc și așteptau doar ca magistratul să-și spună, la final, „poezia”.

Ei au eșuat, pentru că au trăit în lumea lor, după alte principii – după alte teorii pe care le-au crezut drepte. Una din aceste teorii este că totul se vinde și se cumpără. Până și dreptatea. Așa credeau ei. Au creat un sistem bazat pe o metaforă folosită cândva de scriitorul francez Honoré de Balzac: „Legile sunt pânze de păianjen prin care muștele mari trec, iar cele mici sunt prinse”. Dar au neglijat firea umană – pofta firească de libertate. Și-au loializat poliția și justiția ca să se asigure că mămăliga n-o să explodeze, dar au neglijat faptul că sunt detestați până la cinism – când oamenii fac glume macabre pe seama avioanelor private de lux în care zboară sau pe seama accidentelor în care sunt implicați. Din sete de putere și de frică să nu rămână fără luxul cu care s-au obișnuit, ei au ratat momentul retragerii – disprețul general față de ei s-a transformat în ură, iar dacă se ajunge aici nu mai există nicio portiță de evadare, iar pocăința nu provoacă milă, ci vomă.

Dreptatea este virtutea de căpătâi a unei societăți, spunea John Rawls. În societățile sănătoase, puterea și dreptatea merg într-un pas. Dacă se întâmplă altfel, neapărat, mai devreme sau mai târziu, se produc „cutremure” – revoluții sau chiar izbucnesc războaie civile. Dreptatea fără putere este neputincioasă, iar puterea fără dreptate este tiranică. Democrații lui Plahotniuc au trăit cu senzația că dreptatea celui mai puternic e cea mai bună. Și au greșit. Dar ne-au oferit o lecție. Încă o lecție. Acum nu ne rămâne decât să ne silim să gândim… Să gândim bine.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here