Ne-am obișnuit să căutăm în textele consacrate unui spectru larg de probleme – de la politică și societate, mediu și educație, până la cultură și agricultură (o rimă inevitabilă în Moldova) –, repere de atitudine și deslușiri ale evenimentelor care se derulează sub ochii noștri. Atunci când un grup de autori serioși își reunesc forțele între patru coperți, rezultă o adevărată carte de istorie contemporană, plină de învățăminte. Democrația sub asediu. România în context regional (Editura Corint, 2019) este o asemenea lucrare de anvergură, necesară și oportună, pentru că ne ajută să ieșim din unicitatea nefericirii noastre moldovene, să înțelegem cât de legate sunt fenomenele care ne influențează viața, să realizăm că suntem de fapt doar o piesă într-un puzzle mai mare.

Coordonat de Armand Goșu (București) și Alexandru Gussi (Paris), doi cercetători apreciați pentru acuratețea investigațiilor pe care le publică cu regularitate în presa românească, dar și în reviste de analiză politică din Occident, volumul scanează evoluțiile din România, Republica Moldova, Ungaria, Turcia, Polonia și Federația Rusă. Celor doi alcătuitori li s-au alăturat Igor Munteanu (Chișinău), Stefano Bottoni (cercetător italian, profesor la Budapesta), Mihai Maci (Oradea), Octavian Manea (București) și Dragoș C. Mateescu (București, în prezent profesor la Izmir University of Economics, Turcia).

Huliganismul post-aderare

Ce au în comun aceste țări, în afara faptului că fac parte din același areal geografic? După 30 de ani de la prăbușirea regimurilor comuniste din Estul Europei, moment de entuziasm maxim, care a inspirat și faimosul studiu al lui Francis Fukuyama Sfârșitul Istoriei (ce iluzie sublimă!), azi asistăm la un reflux de proporții, căruia autorii volumului i-au zis „de-democratizare”, consemnăm un recul al instituțiilor statului de drept și utilizarea legitimității democratice (inclusiv a celei electorale) pentru consolidarea unor regimuri autoritare. Cauzele sunt nu doar de ordin extern – agresiunea Federației Ruse –, ci și „răsucirea” elitelor locale, mai ales în țări ca România, Ungaria, Bulgaria, Polonia, membre în Uniunea Europeană, împotriva „directivelor” de la Bruxelles.

Politologul bulgar Venelin Ganev numește „huliganism post-aderare” schimbarea bruscă de comportament a elitei politice care, fără să devină antieuropeană, prin atitudinea ei diminuează capacitatea țării de a se adapta la șocul post-aderare, de a beneficia pe deplin de apartenența la UE.

România este un astfel de caz. La sfârșitul anilor 1990, guvernele au invocat integrarea europeană ca principal element de legitimare a reformelor propuse, or, scrie Alexandru Gussi: „După aderare, nu numai că a dispărut un factor esențial de mobilizare, consens și legitimare, dar a venit și un moment al adevărului: câte dintre promisiunile inițiale puteau fi ținute? În cât timp? Cât de repede se va mobiliza zona eurosceptică, care exista și înainte de aderare, dar care va găsi mai multe argumente după?” (p. 39)

Doctrina iliberalismului în Europa Centrală

Premierul maghiar Victor Orbán a fost cel care a propus în 2014 o încadrare ideologică pulsiunii orgolios-suveraniste a țării sale: iliberalism. Un termen opus competiției libere de tip occidental. „Iliberalismul” nu e neapărat o dictatură, ci o alternativă în cadrul aceluiași sistem. El postulează întoarcerea la tradiție, la valori conservatoare, la o mitologie națională ce frizează chiar și o dimensiune religioasă. Dreptul la opțiune individuală este înlocuit în astfel de regimuri prin apelul la unitate, prin topirea izbăvitoare a diferențelor în brațele majorității care are întotdeauna dreptate. „Liantul comunitar într-un asemenea sistem, observă Mihai Maci, nu mai e de căutat într-un viitor ipotetic, ci în acordul asupra trecutului care, „(re)sacralizat, devine furnizor de valori morale.”

Această „recuperare a izvoarelor”, prost înțeleasă, s-a tradus prin stilul autoritar de guvernare în Ungaria, a însemnat extinderea statului, limitarea libertăților civice, persecutarea opoziției, transformarea lui George Soros într-un țap ispășitor, acuzat de comploturi etc. Abuzuri derulate pe un fundal de creștere a susținerii electorale. Și Polonia are probleme de adecvare. Însă trecutul de opozanți anticomuniști autentici le oferea fraților Kaszyński și partidului lor, „Lege și Justiție” (PiS), autoritatea morală de a critica deficitul democratic european chiar din interiorul instituțiilor comunitare.

Cauzele noului derapaj eurosceptic, ne spun autorii, sunt multiple: criza economică din 2008, dar și istoria mai recentă a regiunii. Occidentul – un spațiu transnațional – a neglijat faptul că în Europa de Est revoluțiile de la 1989 au însemnat un moment de reafirmare a factorului național împotriva expansiunii sovietice. Schimbarea a fost alimentată mai degrabă de mirajul bunăstării occidentale decât de valori civice și morale, de aceea virajul spre naționalism și suveranism a intervenit aproape firesc de îndată ce și-a găsit exponenți capabili să le transforme în acțiune politică. Criza migranților și „cotele de refugiați” rezervate noilor state-membri au constituit un alt moment de inflexiune în fostele țări comuniste, care și-au reanimat memoria trecutului totalitar, speculată oportun de guvernările populiste.

„O epocă anti-Havel s-a instalat în Europa Centrală”, constată Octavian Manea. Simptomele statului captiv, schițate de Stefano Bottoni, ne sună destul de familiar: „sistemul nu poate fi învins pe cale electorală, întrucât nu mai sunt întrunite condițiile, iar forțele de opoziție, din ce în ce mai firave și, în plus, supuse diverselor infiltrări cu oameni ai partidului-stat, nu mai sunt în măsură să facă față competiției…”

Există totuși diferențe notabile. Ungaria lui Orbán, la care se referă cercetătorul italian, are un alt statut în Europa și un nivel de viață incomparabil cu sărăcia și disperarea din Moldova lui Plahotniuc. Socialiștii care l-au precedat pe Orbán au fost penalizați de alegătorii maghiari pentru corupție și minciună, iar actualul guvern de la Budapesta favorizează capitalul autohton, e drept, războindu-se absurd cu intelectualitatea liberală.

O radiografie a regimului Plahotniuc

Și la Chișinău am fost pe punctul ca alegerile să devină complet irelevante, servind exclusiv validării formale a regimului oligarhic. Sigur că îndepărtându-se de marginea abisului, după fuga lui Plahotniuc, Republica Moldova a intrat pe un teren accidentat, pândit de alte, numeroase pericole (alianța conjuncturală, ideologic explozivă, ACUM/PSRM), dar măcar trăim o altă aventură decât marasmul din care se părea că nu mai scăpăm vreodată. O aventură în libertate.

Igor Munteanu întreprinde o radiografie pătrunzătoare a ceea ce a însemnat (și încă mai înseamnă prin sechelele sale) regimul Plahotniuc: privatizarea funcțiilor statului prin interpuși; devalizări bancare; concentrarea mediatică, intoxicarea și manipularea opiniei publice; crearea de majorități parlamentare prin corupere și șantaj; ocuparea spațiului economic și financiar cu monopoluri și concurență neloială etc. Ne arată cum poți transforma un stat cu o identitate slabă într-o sursă de rente pentru o cleptocrație cinică și brutală, lipsită de principii și ancore ideologice.

Recomand studiul lui Igor Munteanu publicului și unor formatori de opinie din România care mai operează în raport cu Basarabia cu vechi percepții și judecăți superficiale.

Cât de important este să ai la dispoziție o expertiză solidă pe spațiul post-sovietic se vede din ampla monografie a lui Armand Goșu, intitulată „Rusia – iluzia democrației”, care închide sumarul cărții. Dosarul lui Armand Goșu, întemeiat pe o documentare amănunțită, exhaustivă, începe cu perestroika lui Gorbaciov și se încheie – provizoriu, pentru că istoria nu-și ia pauze de odihnă – cu discursul din 2007 al președintelui Putin rostit la Conferința de securitate de la München, în care acesta își anunța intențiile revizioniste, concretizate la scurt timp după aceea cu atacurile împotriva Georgiei în 2008, și a Ucrainei în 2014 și până azi.

Suntem „țară de graniță a Europei” și ar fi trebuit de mult să avem la București, după modelul altor state foste comuniste (cum e Polonia, de pildă) un Institut de Studii Strategice consacrat Rusiei și spațiului ex-sovietic. Există un potențial intelectual robust, de o parte și alta a Prutului, pentru a susține acest demers. O dovadă este și prezentul volum.

Căutați, citiți Democrația sub asediu. Veți înțelege mai bine lumea în care trăim.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here