Preşedinţia română a depus eforturi pentru a încheia cât mai multe dosare legislative înainte de încheierea mandatului fostului Parlament European, a subliniat vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Maros Sevcovic, în dezbaterea de evaluare a bilanţului Preşedinţiei României a Consiliului UE, desfăşurată marţi în hemiciclul de la Strasbourg.

Această preşedinţie ,,a fost un sprint politic, pentru că aţi reuşit să încheiaţi 90 de dosare în primele 100 de zile de mandat şi asta e dovada tenacităţii şi dedicaţiei dumneavoastră”, a spus Sevcovic. El a enunţat ,,eforturile pentru garda europeană de frontieră, directiva copyright sau pentru directiva pentru gaze, care a fost foarte greu de finalizat” precum şi ,,progresele înregistrate pe agenda socială, care a fost o prioritate pentru Comisia noastră chiar din prima zi de mandat”, potrivit Agerpres.

,,Graţie eforturilor preşedinţiei române, am obţinut standarde minime pentru părinţii care lucrează, am sporit posibilitatea ca taţii să se ocupe de copii mai mult şi acordăm sprijin participării femeilor pe piaţa muncii, ne-am asigurat că condiţiile de lucru şi contractele sunt mai transparente pentru toate tipurile de muncă, mai ales pentru formele atipice de muncă”, a continuat vicepreşedintele CE.

El a apreciat că preşedinţia română a obţinut rezultate foarte bune şi în privinţa cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027, dar a subliniat că negocierile la acest capitol sunt complexe, iar pentru definitivarea acestuia este nevoie de voinţă politică pentru a se putea lua ”decizia care să aducă stabilitate şi certitudine pentru viitorul cetăţenilor şi întreprinderilor noastre”.

,,România a dovedit faptul că în acest an plin de provocări, de schimbări instituţionale în Europa, Europa merge pe două picioare, cel din Est şi cel din Vest”, a apreciat Sevcovic, amintind astfel de summitul de la Sibiu, pe care l-a caracterizat drept ,,un moment crucial atât pentru UE cât şi pentru România”, iar ,,declaraţia celor 27 de lideri reprezintă un angajament foarte puternic de a clădi un viitor european împreună”.

El a estimat de asemenea că ,,România ar trebui să fie un membru cu drepturi depline în Schengen”, adăugând că ,,statul de drept şi combaterea corupţiei sunt foarte importante, pentru că oamenii merită această luptă”.

,,Preşedinţia română ar trebui să fie un motiv de sărbătoare pentru întregul popor (român), aţi făcut o treabă minunată, pentru care aş dori să vă mulţumesc”, a concluzionat Maros Sevcovic.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here