Autospecialele TOMA, de intervenție în timpul protestelor, donate anul trecut de președintele turc Recep Erdogan Republicii Moldova, vor fi utilizate de către Inspectoratul General pentru Servicii de Urgență.

Cele două mașini au trecut din gestiunea Departamentului Carabinieri în cea a Inspectoratului General pentru Servicii de Urgență, în cadrul unei ceremonii desfășurate miercuri.

Ministrul de Interne Andrei Năstase a declarat că aceste vehicule nu mai sunt necesare carabinierilor, întrucât statul nu dorește să intervină cu ele în timpul protestelor.

Potrivit șefului Inspectoratului General pentru Servicii de Urgență, vehiculele TOMA vor fi trimise la Căușeni și Soroca și vor fi utilizate în special pe timp de iarnă, la deszăpeziri.

Am căutat de fiecare dată, în toată activitatea mea publică, să ofer celor care m-au mandatat cu încrederea lor, semnificații pentru vorbele si faptele mele, iar deciziile au fost subordonate întotdeauna valorilor si principiilor corecte si democratice care trebuie sa ne guverneze comunitatile si intreaga tara.In democratiile consolidate, cetatenii au dreptul sa conteste guvernul si au dreptul sa-si exprime pasnic nemultumirile fata de putere, indiferent care ar fi aceasta, cu atat mai mult cand puterea, guvernul si institutiile statului, nu mai reprezinta poporul si interesele lui.Republica Moldova a fost pana de curand un stat captiv unui sistem ocult de interese de origine oligarhica si criminala, iar preocuparea celor care pana de curand au exercitat puterea pentru reprimarea in forta a oamenilor nemultumiti ca nu mai traiau intr-o tara libera a fost una constanta, disperata, dictatoriala.Astazi, aceste doua simboluri ale regimului de trista amintire, vor primi o alta destinatie. Vor fi predate IGSU, iar misiunile viitoare ale acestor doua echipamente din dotarea Ministerului Afacerilor Interne vor fi pasnice. Concret, vor fi folosite pentru a ajuta oamenii in situatii de urgenta. Pentru oameni, nu împotriva oamenilor. Colegii au gasit deja cele mai potrivite moduri in care aceste doua autospeciale vor fi folosite, iar acest lucru ma bucura.Semnificatia deciziei de astazi este foarte importanta si vine sa consolideze strategia conducerii Ministerului Afacerilor Interne de a redimensiona abordarile care au legatura cu ordinea si siguranta publica.In locul tunurilor de apa vom folosi adevarul, transparenta, preventia, dialogul.In locul gazelor lacrimogene vom folosi onestitatea, onoarea, cinstea si constiinta lucrului bine facut in slujba cetatenilor, a nimanui altcuiva.Iar in locul unor asemenea masini de lupta, noi, politistii din Republica Moldova, vom avea in arsenalul nostru de munca cuvantul si asumarea.Cetatenii care respecta legile tarii nu au nici un motiv sa se teama de Politie si de politisti. Asa cum, un guvern care munceste cu onestitate si dedicatie in slujba poporului, asa cum este guvernul pe care il reprezint astazi, nu are nici un motiv sa se teama de popor!Iata de ce, in astfel de circumstante, aceste doua simboluri ale politicii represive si dictatoriale ale fostului regim, vor avea o cu totul alta destinatie.Unul câte unul, capitolele negre din istoria recenta a Republicii Moldova se vor inchide. Unele mai greu, altele ceva mai repede, dar se vor inchide. Nimic din ceea ce a daunat tarii si oamenilor ei nu va mai supravietui schimbarilor care deja se petrec.Vom deschide impreuna etape noi pentru fiecare domeniu de activitate si vom avea grija sa nu ne mai intoarcem niciodata in intunericul din ultimii 10 ani!

Publicată de Andrei Nastase pe Marţi, 16 iulie 2019

Autospecialele TOMA au devenit cunoscute în întreaga lume în special în timpul protestelor din Piața Taksim din Istanbul, desfășurate în 2013. Atunci ele au fost folosite pentru a dispersa manifestațiile împotriva guvernării, la care au participat sute de mii de persoane.

Ele sunt dotate cu tunuri de apă, conectate la un rezervor de până la 10 mii de litri. De asemenea, dispun de un rezervor de 60 de litri de gaze lacrimogene.

Pe lângă Turcia, de vehicule TOMA se mai folosesc în prezent state precum Azerbaidjan, Libia sau Zimbabwe.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here