Foto: Privesc.eu

Președintele Igor Dodon susține că, în curând, procurorii ar putea cere în Parlament ridicarea imunității mai multor deputați. Potrivit surselor Cotidianul, este vorba despre cel puțin 5 parlamentari.

Trei dintre ei sunt de la Partidul Șor: Ilan Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova. Ei figurează în raportul Kroll, privind jaful din sistemul bancar.

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, care figurează printre beneficiarii finali ai fraudelor bancare ar urma să rămână și el fără imunitate.

Vizat ar fi și Andrian Candu, care are legături cu două companii ce figurează în raportul Kroll. De asemenea, Candu a fost principalul susținător, în Guvernul Leancă, al ideii acordării garanțiilor de stat în valoare de 9,5 miliarde de lei către cele trei bănci.

Potrivit surselor noastre, în prezent procurorii analizează posibilitatea de a mai propune Parlamentului ridicarea imunității pentru alți trei deputați ai PD, care ar fi beneficiat și ei din fondurile fraudate.

Imunitatea deputaților se retrage la solicitarea Procurorului General. Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi analizează solicitarea și o prezintă deputaților în plen, pentru a fi supusă votului.

Pentru ridicarea imunității unui ales al poporului este nevoie de votul a cel puțin 51 de deputați.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here