Cea mai bine dotată sală din dotarea Centrul Național de Pregătire a Loturilor Olimpice a fost cedată unui sport neolimpic, K1, acolo unde se pregăteau luptătorii apropiați fostului deputat PD, Constantin Țuțu. Este declarația deputatului Octavian Țîcu, care acuză că operațiunea a fost una total netransparentă.

Țîcu a aflat acest lucru după ce a descins, în calitate de președinte al subcomisiei parlamentare pentru sport, la Centrul Național de Pregătire a Loturilor Olimpice.

„Am descoperit că în condiții absolut netransparente, regimul oligarhic a înstrăinat, gratis și fără plată pentru arendă, una din sălile de sport ale Centrului celui mai important „olimpic” – Constantin Țuțu. În această sală, dotată excepțional, în comparație cu restul sălilor unde olimpicii se antrenează, ani la rând s-au pregătit țuțâcii regimului, cei care intimidau și amenințau oamenii la proteste; cei care rezolvau treburile murdare ale regimului; cei care asigurau protecție în atacurile împotriva mediului de afaceri. Într-un cuvânt – killerii regimului!”, a menționat Octavian Țîcu.

Deputatul a mai precizat că situația este investigată și că va reveni în curând cu un raport amplu asupra acestei probleme.

Sala despre care vorbește Octavian Țîcu este cea din care actualul deputat PD Sergiu Sîrbu a prezentat poze de la un „antrenament” cu Constantin Țuțu, la începutul anului 2018.

Foto: Sergiu Sîrbu, anul 2018. La „antrenament”
Foto: Octavian Țicu, 2019

Kickboxingul este un sport care nu este acceptat la Jocurile Olimpice.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here