Reacția lui Leancă, după ce comisia de anchetă a cerut urmărirea sa penală: „Scenariul de linșaj și denigrare merge conform planului”
Fostul premier, Iurie Leancă, susține că, comisia parlamentară de anchetă privind jaful din sistemul bancar, care a solicitat Procuraturii Generale să deschidă un dosar pe numele acestuia, vrea să „valideze” acuzațiile politice nefondate și denigratoare împotriva sa.
„Constat că această „comisie de anchetă” are un singur obiectiv: „validarea” acuzațiilor politice nefondate și denigratoare de ani de zile împotriva mea. Nu îi interesează dovezile, argumentele și probele prezentate, așa cum nu-i interesează nici elucidarea, în esență, a ceea ce s-a întâmplat în sistemul bancar. Oare nu e ciudat că, la o distanță de doar o oră de la așa-zisele audieri de astăzi din comisie (la care, de fapt, m-am autoinvitat – invitația lor mi-a venit ieri după ce am sunat eu un membru al comisiei) unde cei mai mulți membri păreau dezinteresați și nici nu prea au adresat întrebări; au și înaintat un demers la Procuratura Generală?”, a reacționat Leancă.
Fostul prim-ministru susține că „aceasta este încă o dovadă clară că aveau acuzațiile făcute din timp și scenariul de linșaj și denigrare merge „по плану”…”.
„Apropo, nu este oare imixtiunea politicului în Justiție atunci când un grup de deputați, fără măcar să finalizeze Raportul, dau indicații Procuraturii Generale să deschidă dosar penal? Îmi doresc mai mult ca oricare membru al acestei comisii, mai mult ca oricare politician aflat la putere sau în opoziție, ca frauda bancară să fie elucidată și în acest sens am fost eu cel care a chemat compania Kroll să investigheze furtul din sistemul bancar. Și chiar îmi doresc ca organele de anchetă, comisiile rogatorii să conducă investigații oneste și profesioniste, nu aberații politice debitate de diletanți”, se mai arată în reacția lui Iurie Leancă.
Amintim că, comisia parlamentară de anchetă privind jaful din sistemul bancar solicită Procuraturii Generale să deschidă un dosar pe numele fostului premier Iurie Leancă, pe motiv că acesta ar fi pus în aplicare „procesul de deposedare a statului de pachetul de control la Banca de Economii”.
Într-un document pe care comisia de anchetă îl transmite Procuraturii Generale, Leancă este acuzat că, în calitate de șef al Executivului, nu a ținut cont de recomandările Ministerului Finanțelor, bazate pe recomandări de la Banca Mondială și FMI, precum și informațiile de la CNA și SIS, de a nu ceda pachetul de control de la Banca de Economii.
În acest context, comisia de anchetă solicită demararea urmării penale pe numele lui Iurie Leancă pentru exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu și neglijență în serviciu.
Potrivit codului penal, cele două încălcări se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani.
Comentarii