Preşedintele rus Vladimir Putin a primit o propunere de ajutor din partea omologului său american Donald Trump în lupta împotriva uriaşului incendiu de pădure din Siberia, a anunţat Kremlinul într-un comunicat publicat în noaptea de miercuri spre joi, relatează AFP.

Cei doi lideri au discutat la telefon miercuri seara, ”la iniţiativa americană”, precizează Kremlinul în comunicat, scrie News.ro.

În această convorbire, ”preşedintele american şi-a propus asistenţa Rusiei în lupta împotriva incendiilor de pădure din Siberia”, se arată în comunicat.

La rândul său, Vladimir Putin şi-a ”exprimat recunoştinţa sinceră faţă de această atitudine şi această propunere de ajutor şi susţinere”, dă asigurări Kremlinul.

Preşedintele rus ”a răspuns că partea rusă va profita de această propunere, dacă va fi necesar”, se arată în text.

Putin a apreciat totodată, se arată în comunicat, că această iniţiativă a preşedintelui american dobvedeşte că ”cele două ţări vor reuşi să-şi restabilească integral relaţiile”, care traversează în prezent cea mai gravă criză de la sfârşitul Războiului Rece.

Cei doi lideri ”s-au pus de acord să continue contactele la telefon şi în întâlniri în persoană”, subliniază Kremlinul.

Vladimir Putin a ordonat miercuri armatei să ia parte lupta împotriva acestor incendii de pădure care devastează de săptămâni Siberia, distrugând milioane de hectare şi acoperind oraşe întregi în fum.

Această decizie a fost luată la câteva zile după un semnal de alarmă tras de organizaţii de apărarea mediului, care şi-au exprimat îngrijorarea faţă de reacţia autorităţilor ruse în faţa acestor incendii care ameninţă cu o accelerare a topirii Arcticii.

La rândul său, premierul rus Dmitri Medvedev, care s-a dus miercuri în Siberia, le-a ordonat miniştrilor Situaţiilor de Urgenţă şi Resurselor Naturale, dar şi autorităţilor locale să prezinte, până la 30 august, propuneri concrete în vederea înfiinţării unui centru specializat în prevenirea şi lupta împotriva incendiilor de pădure, porivit agenţiilor ruse.

În total, potrivit datelor oficiale, aproape trei milioane de hectare – o suprafaţă cât teritoriul Belgiei – era cuprinsă de flăcări miercuri, în principal în imensele regiuni Iakutia (Republica Saha), Krasnoiarsk şi Irkuţk.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here