Sursa foto: adevarul.ro

Opoziţia din Rusia a organizat o nouă manifestare sâmbătă, la Moscova, pentru a cere alegeri libere, sfidând autorităţile care au intensificat ameninţările şi presiunile săptămâna aceasta, arestându-i în special pe liderii protestului. Zeci de persoane au fost arestate, potrivit adevarul.ro

Opoziţia denunţă de mai multe săptămâni o reprimare a candidaţilor săi la alegerile locale din septembrie şi care face obiectul multor presiuni şi ameninţări din partea autorităţilor, a transmis organizaţia OVD-Info, specializată în monitorizarea arestărilor.

Manifestarea, neautorizată, s-a desfăşurat fără lider pentru că au fost prea multe condamnări după acţiunile de protest din weekend-ul trecut de la Moscova, care s-au încheiat cu aproape 1.400 de reţineri, niciodată atât de multe de la întoarcerea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012.

Opozanta Liubov Sobol, o avocată în vârstă de 31 de ani, a fost arestată cu câteva minute înainte de începutul protestului, pentru care autorităţile au instalat bariere pe principalele bulevarde din centru şi au desfăşurat importante efective de ofeiţeri de Poliţie şi soldaţi din Garda naţională.

Reţeaua de internet mobilă nu a fost disponibilă în mai multe zone din oraş. „Comisia electorală nu şi-a făcut treaba, tribunalele nu îşi fac treaba. Singurul lucru care funcţionează, este strada”, a declarat pe Twitter Sobol înainte de arestarea sa. În greva foamei de trei săptămâni, ea a scăpat de închisoare până acum datorită faptului că are un copil de vârstă mică.

Principalul opozant al Kremlinului, bloggerul anticorupţie Alexei Navalnîi, ispăşeşte o pedeapsă cu închisoare de 30 de zile din 24 iulie. Spitalizat weekend-ul trecut pentru „o gravă alergie” înainte de a fi retrimis în celulă, el a depus o plângere pentru că ar fi fost „otrăvit”.

Mare parte dintre aliaţi şi din alţi lideri ai protestatarilor au primit şi ei scurte pedepse cu închisoarea, începând cu mai mulţi candidaţi ai opoziţiei între care Ilia Iaşin, Ivan Jdanov şi Dmitri Gudkov.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here