Au fost descoperite rămășițele celui mai mare papagal din istorie. Ce dimensiuni avea

Autor: , in Externe / 7 august, 2019, 18:42

Rămăşitele fosilizate ale unui papagal uriaş care măsura aproape un metru, cântărea până la 7 kilograme şi trăia în urmă cu 19 milioane de ani, au fost descoperite în Noua Zeelandă, informează un studiu publicat în ultimul număr al jurnalului Biology Letters, citat de Agerpres.

Inedita creatură a fost botezată „Hercules” de către echipa internațională de paleontologi care a redactat studiul respectiv. Sau, mai exact, „Heracles inexpectatus”, cu referire la dimensiunile sale, dar şi la natura neaşteptată a descoperirii acestuia.

Oamenii de știință s-au bazat pe studierea oaselor unei gheare, descoperite în 2008. La vremea respectivă, nimeni nu știa cum să încadreze această descoperire. „Ideea că ar putea fi vorba despre un papagal uriaş nu ne-a venit”, a declarat pentru AFP Paul Scofield, specialist la Muzeul din Canterbury. „Ne-am gândit la un soi de vultur, până când ne-am uitat din nou la fosilă”, a precizat el.

„Hercules” avea un cioc imens care putea sfâşia tot ce îşi dorea şi se putea hrăni şi cu altceva decât se pot hrăni în mod obişnuit papagalii, poate chiar şi cu alţi papagali”, a declarat Mike Archer, de la Centrul de cercetări paleontologice al Universităţii din New South Wales.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X