(VIDEO) Vadim Brînzan: „Există pârghii care permit rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Chișinău”

Autor: , in Actualitate / Economic / 7 august, 2019, 11:29

Ministrul Economiei, Vadim Brînzan, susține că autoritățile dispun de pârghii, care ar putea fi folosite pentru a întrerupe contractul de concesionare a Aeroportului Chișinău.

Brînzan afirmă că, la moment, mai există câteva pârghii prin care statul ar putea se întrerupă contractul de concesionare a Aeroportului firmei Avia Invest, fără a achita unele penalități.

„Nu aș vrea să plătim nicio notă de plată. Dacă noi putem să demonstrăm că frauda a stat la baza acestui contract, atunci contractul își pierde valabilitatea sa juridică. Trebuie să acționăm chibzuit. Acest lucru trebuie făcut de avocați împreună cu organele competente din Republica Moldova”, a precizat oficialul, în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Ministrul afirmă că, pe parcursul celor 4 ani de la concesionarea Aeroportului, Avia Invest a reușit să obțină un profit de 75-80 de milioane de euro, doar din taxa de 9 euro, achitată de fiecare pasager la plecare, pentru modernizarea aeroportului, care a fost inclusă abuziv la semnarea contractului. Totuși, Brânzan afirmă că această taxă nu poate fi anulată de Guvern, pentru că a fost „consfințită” în contract.

„Această taxă este consfințită în contractul de concesionare al Aeroportului. Pe an, compania obține 20-25 de milioane de euro în baza acestei taxe. Avem bănuieli la cei care au făcut acest contract, pentru că a fost creat așa încât compania care a luat în concesiune Aeroportul este obligată să facă investiții în Aeroport în dependență de fluxul de pasageri și el a fost structurat într-un fel că practic nu știu în care circumstanțe ei ar trebui să mai facă investiții. Stau și culeg acești 9 dolari. Au trecut 4 ani. Deja sunt 100 de milioane de euro. Au plătit 10 milioane de euro Autorității Aeronautice. Deci au acumulat 75-80 de milioane de euro pe baza acestei taxe. Cu acești bani putem construi un aeroport nou. Au rămas încă vreo 45 de ani”, a mai declarat Vadim Brînzan.

De precizat că, taxa de 9 euro a fost inclusă odată cu semnarea unui acord de finanțare cu BERD și BEI. Contractul a încetat încă la 30 octombrie 2014, dar taxa nu a fost anulată și a fost inclusă ulterior în contractul de concesiune semnat cu Avia Invest. Pe 24 august 2015, într-o scrisoare adresată de Centrul Național Anticorupție premierului de atunci, Valeriu Streleț, directorul CNA, Viorel Chetraru, avertiza că Avia Invest nu are dreptul să colecteze acești bani, să-i treacă la venituri și ulterior să-i utilizeze ca aport investițional propriu la modernizarea aeroportului din Chișionău. CNA solicita anularea de urgență a acestei taxe.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *