Insulina „STRIM”, retrasă din Nomenclatorul de stat. Decizia vine din partea AMDM

Autor: , in Social / 9 august, 2019, 17:34

Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a hotărât să excludă din Nomenclatorul de stat ambele forme ale produsului de insulină „STRIM”. Decizia a fost luată după ce la AMDM a fost raportată o creștere a numărului de reacții adverse, fiind înregistrate 101 notificări.

„AMDM a continuat să monitorizeze activ semnalul de siguranță, efectuând vizite de lucru în teritoriu pentru a evalua detaliile și cauzalitatea notificărilor de reacții adverse survenite în urma administrării produsului STRIM. Activitățile de monitorizare vor continua, iar ședință comună cu Comisia de specialitate a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va fi stabilită în perioada imediat următoare”, se arată în comunicatul instituției.

Recent, AMDM a efectuat prelevarea a două serii de produs medicamentos „STRIM”, fiind efectuat controlul calității în conformitate cu cerințele specificației, iar în rezultat nu au fost identificate devieri de calitate.

AMDM a inițiat controale în urma suspendării, în luna iulie curent, a certificatului de înregistrare al medicamentului „Strim” produs de o companie din Ucraina. Este vorba despre insulina glargin injectabilă care a fost procurată de stat pentru a fi distribuită gratuit pacienţilor cu diabet din Republica Moldova.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X