Demonstrații pașnice la Moscova cu răniți și arestați

Un tânăr, între mulți alții. Îmbrăcat decent, de vară. Tricou, blugi, rucsac, telefon mobil. Nu iese în evidență, nu se deosebește cu nimic de semenii săi, nu strigă slogane, nu e agitat, nu are fața congestionată de ură. Se trezește înhățat de un grup de mascați și târât pe caldarâm spre o dubă a poliției. Strigă, încearcă să scape din strânsoarea vlăjganilor echipați în armuri. Smuncelile lui nu fac decât să întărâte bestiile aflate „în exercițiul funcțiunii”. Îl bat cu sete, metodic, cu o știință a torturii. Sunt experți, lovesc unde doare mai tare, până anihilează orice împotrivire…

Un alt tânăr se sprijină în steagul național la o margine a pieței, ascultă muzică în căști. Nu deranjează pe nimeni, e doar un reper vizual, o bornă care marchează Rusia. E înșfăcat de trei mascați. Băiatul se opune, e îmbrâncit, tras cu putere, steagul căzut jos e călcat în picioare. Unii oameni aruncă vorbe de ocară polițiștilor, alții filmează scena răpirii pentru a o pune pe Facebook.

Undeva, în apropiere, câțiva tineri stau jos, cu cărțile în mână. Sunt imediat înconjurați de poteră – vreo 10-15 handralăi turnați în scafandri aidoma unor pretorieni dintr-un film SF. Tinerii rezistă, se țin unii de alții, se îmbrățișează pe după umeri și rămân la pământ. Polițiștii încearcă să-i disloce, nu reușesc. Cei care trag primii obosesc, sunt înlocuiți de alți gardieni, dar nici ei nu izbutesc să disperseze tăcutul protest.

Atunci apar doi indivizi cu bastoane de cauciuc, se năpustesc peste tineri. Se aude clar vocea celui care comandă grupul de caralii: „Dă la picioare, lovește la picioare!”. Scena, îngroșată de țipetele celor maltratați, durează câteva minute. În cele din urmă gardienii sparg rezistența „cititorilor”, îi iau pe sus, de mâini și de picioare, îi cară spre dube. Alți protestatari încearcă să-i scape, fără succes, din labele poliției. Au noroc dacă se aleg cu doar două-trei lovituri de baston și nu sunt imobilizați la rândul lor. Mulțimea strigă: „Fasciștii! Fasciștii!” S-o fi auzit oare până la Kremlin?…

***

Cruzimea forțelor speciale ruse, chemate să împrăștie demonstrațiile pașnice din 27 iulie și 3 august, pentru alegeri libere și democratice, a făcut înconjurul lumii. E cronica Rusiei contemporane, emblema epocii Putin.

CEC-ul de la Moscova a refuzat înregistrarea candidaților independenți pentru Consiliul municipal – scrutinul ar urma să aibă loc pe 8 septembrie. Politicianul Dmitri Gudkov și activista Liubov Sobol de la mișcarea anticorupție a lui Aleksei Navalnîi au fost primii respinși. Navalnîi însuși, arestat a câta oară, s-a îmbolnăvit în penitenciar. Există bănuiala că a fost otrăvit.

Sura foto: www.themoscowtimes.com

Susținătorii opoziției au ieșit în stradă, nu aveau de gând să provoace dezordini. Poliția a intervenit cu o violență absurdă, disproporționată, s-a arătat de o ferocitate incredibilă. Peste 1000 de oameni au fost reținuți doar pentru că și-au cerut niște drepturi constituționale. Ei nu știau că singurul lor drept e să-și declare loialitatea față de Putin?

Regimul Putin într-un an aniversar

Se împlinesc – pe 9 august 2019 – două decenii de când Vladimir Putin se află practic neîntrerupt la putere în Rusia. Premier în două rânduri, între 1999-2000 și 2008-2012, și președinte la al patrulea mandat, Putin a fost desemnat ca succesor de Elțîn contra unor garanții, vorbesc analiștii de la Moscova, pentru el și familia sa.

După „umilința și decăderea” din anii ’90, regimul de mână-forte instaurat de moștenitorul lui Elțîn a fost salutat de mulți ruși. E și perioada când prețurile la hidrocarburi au atins cifre-record pe piața mondială, umplând visteria Rusiei și favorizând o întărire a puterii personale a lui Putin. Adică o strangulare a libertăților democratice și înăsprirea relațiilor cu Occidentul.

Bilanțul sumar al celor 20 de ani de domnie ai lui Putin nu poate exclude următoarele „realizări”:

  1. A fost pervertită noțiunea de parlamentarism. Duma de Stat, acolo unde intră doar partidele care „colaborează constructiv” cu puterea, nu mai este de mult un loc pentru discuții, de dezbateri politice, ci o simplă mașinărie de vot, setată să aprobe indicațiile lui Putin. I se spune ironic „бешанный принтер” („imprimanta dementă”).
  2. Justiția este total subordonată regimului. Femida rusă, dezlegată la ochi, știe că nu trebuie să creeze probleme liderului maxim și partidului de guvernământ, e mereu atentă să încline balanță în direcția „corectă”.
  3. Presa a fost anihilată, pusă în slujba Kremlinului, transformată într-un odios instrument de propagandă.
  4. Ideea de alegeri libere a devenit o amintire, de parcă nici n-ar fi existat. Orice scrutin e trucat, măsluit, aranjat ca să iasă candidații puterii.

În contextul protestelor din ultimele săptămâni de la Moscova – urmează și cel din 10 august – unii afirmă că alegerile locale ar putea fi anulate, pentru a se evita o situație explozivă. Dacă va fi necesar, în anumite zone „încărcate revoluționar”, va fi decretată starea excepțională.

  1. Să mai amintim de războaiele lui Putin din Cecenia, Georgia, Ucraina, Siria. Crimele împotriva propriului popor, dar și dorința tot mai evidentă de a interveni și semăna haos în întreaga lume. Armata de troli, campania de fake-news la scară globală. Amestecul în alegerile din Marea Britanie („Brexit”), Germania, Spania, Statele Unite. Operațiuni de mituire a unor politicieni occidentali corupți. Acaparări pe piața media, trecute în contul oligarhilor ruși. Și dacă țări dezvoltate, cu vechi tradiții democratice, sunt atât de permeabile la interferențele toxice ale Moscovei, ce probleme ar putea avea Rusia în Moldova, unde dispune de agenți, susținători și mercenari declarați (o fotografie cu Putin îți aduce procente bune în alegeri!), de forțe politice care conduc în preferințele electoratului, solid reprezentate în Parlament?

 

„În umbra marelui URSS”

Cea mai mare parte a independenței sale Republica Moldova a trăit-o în epoca Putin. Adică tot „în umbra marelui URSS”, cum sună un hit celebru al formației Phoenix. Obsesia lui Putin de a reface imperiul de altă dată – vă amintiți expresia sa: „Dezmembrarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă a secolului XX” – s-a răsfrânt direct asupra evoluțiilor din Moldova.

E adevărat că războiul de la Nistru, din 1992, s-a purtat în epoca lui Elțîn – acel amestec de agresiune spontană și democrație bahică rusească –, însă tocmai Vladimir Vladimirovici a instituit noua doctrină a Moscovei în străinătatea apropiată, politica „ridicării Rusiei din genunchi”. Rusia sprijină regimul separatist din Transnistria. S-a amestecat constant în campanii electorale, având favoriți clari (PCRM și Voronin, cel puțin în 2001, Dodon și socialiștii în 2014 și 2019). Ne-a oferit cu generozitate planul Kozak de federalizare, în 2003. A decretat sancțiuni și embargouri economice împotriva Republicii Moldova. Ne-a certat că am semnat Acordul de asociere și Acordul de liber schimb cu Bruxelles-ul. Ni l-a trimis pe Rogozin pe post de „împuternicit special” – un mesager sfidător, impertinent, jucând cartea intimidării și fățărniciei.

Kozak s-a întors recent la Chișinău pentru a favoriza o alianță de guvernare între partidul păstorit și finanțat de Moscova, PSRM-ul lui Dodon, și Blocul ACUM prooccidental. Combinația este și rezultatul intervenției partenerilor europeni și americani. Însă Rusia rămâne prea influentă și temută ca să credem că nu va dori să profite de noua conjunctură, de după înlăturarea lui Plahotniuc.

Moldova trăiește consecința logică a unei involuții de aproape trei decenii. Politicienii noștri nu și-au dorit, de fapt, să ne desprindem din îmbrățișarea Rusiei, să ieșim din câmpul mediatic toxic al Kremlinului – televiziunile rusești domină audiovizualul basarabean –, nu și-au asumat riscuri. Au fost incapabili, obtuzi, indolenți. Lipsiți de viziune și de orgoliul unor adevărați oameni de stat. Au sabotat ideea unirii cu România, n-au vrut să construiască niște instituții după modelul Țărilor Baltice, care au pornit din aceleași blocstarturi cu noi în 1990-1991. Politicienii moldoveni au judecat meschin, ca niște samsari ordinari, lăsându-ne la cheremul Moscovei.

Azi, partidele prooccidentale de la guvernare din Republica Moldova încearcă să rezolve „cuadratura cercului”, recte: să construiască un stat de drept, să relanseze speranța europeană, cu ochii ațintiți pe aliații lor socialiști, dispuși să trădeze la primul semnal al Moscovei.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here