Un grup de deputați tineri ai Parlamentului Repbulicii Moldova, împreună cu organizațiile PAS Youth și tinerii Platformei DA, lansează inițiativa de a fi creat un grup de lucru compus din deputați, reprezentanți ai Guvernului și reprezentanți ai societății civile, care vor lucra la un plan de acțiuni ce va duce la mărirea investițiilor în domeniul de tineret. Inițiativa a fost expusă în cadrul unei conferințe de presă organizată cu ocazia „Zilei internaționale a tineretului”.

Deputatul Blocului ACUM și președintele Organizației de Tineret a Platformei DA, Dinu Plîngău, consideră că „este nevoie de un proces semnificativ în activitatea cu tinerii, un proces care ar avea niște efecte imediate, având la bază constatările îngrijorătoare, ce țin de migrația tinerilor și problema demografică, lipsă de oportunități.”

„Împreună cu deputații tineri din Parlamentul Republicii Moldova venim cu inițiativa de a crea un grup de lucru compus din deputați, reprezentanți ai Guvernului și reprezentanți ai societății civile, care vor lucra la un plan de acțiuni ce va duce la mărirea investițiilor în domeniul de tineret, creșterea calitativă a serviciilor pentru tineri, crearea oportunităților de dezvoltare personală și profesională a tinerilor, cât și încurajarea acestora de a participa la procesele decizionale de stat”, susține Dinu Plîngău.

Deputatul declară că acest grup va lucra pentru rezultate care se vor vedea atunci când rata de migrație a tinerilor va scadea cu intenția acestora de a pleca din Republica Moldova.

„Îndemnăm toate partidele din Republica Moldova, cele parlamentare și extraparlamentare să facă o prioritate din rezolvarea problemelor tinerilor, astfel încât tinerii să fie în fruntea agendei politice. Ne propunem ca anul 2020 să fie în capul mesei”, a declarat Plîngău.

Secretarul de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Adrian Băluțel, spune că instituția pe care o reprezintă, va fi o forță motrice în promovarea dialogului cu reprezentanții Parlamentului pe domeniul de tineret.

„Îndemnam toate organizațiile societății civile să se alăture la proces. Vom asigura ca aceste discuții să fie transpuse în activități, obiective, rezultate și oportunități concrete pentru tineret, în special pe domeniul economic și social”, susține Băluțel.

Deputatul Blocului ACUM, Dan Perciun consideră că în situația în care se află Republica Moldova, tinerii merită o atenție și o susținere deosebită din partea statului.

„Trăim într-o țară în care peste 60% din tineri nu-și văd viitorul, ceea ce este o tragedie pe care o trăim zilnic. Pornind de la asta, încurajăm Guvernul să depună toate eforturile pentru ca tinerii să se realizeze profesional aici acasă”, spune Perciun.

În acest context, deputatul a enumerat un șir de acțiuni care ar trebui să fie realizate în favoarea tinerilor, cum ar fi: asigurarea educației de calitate, lupta cu corupția în instituțiile de învțământ, revizuirea curriculei școlare și universitare, flexibilizarea planului cadru prin care elevii să-și poată alege disciplinile la liceu, dezvoltarea învățământului profesional tehnic, dezvoltarea unui program de orientare profesională, investiție și atenția din partea statului asupra căminelor, accesul de muncă la locuri bine plătite, realizarea unui program național de stagiu de practică, susținerea tinerilor antreprenori, oferirea granturilor pentru tineri, accesul la locuințe, susținerea pentru organizațiile de voluntariat și pentru consiliile locale de tineret, ș.a.

„Vom pune presiune maximă pe Guvern ca acestea să fie realizate, într-o perspectivă pe termen mediu”, a subliniat Dan Perciun.

Totodată, tânărul deputat a anunțat că din luna august până în luna noiembrie se va desfășura un program de consultare din partea Guvernului și a îndemnat tinerii să participe la acest proces de consultare, iar în adoptarea următorului buget să fie și inițiative ale tinerilor consultate si susținute de Guvern.

În același context, organizația de tineret PAS Youth, în parteneriat cu organizația de tineret a Platformei DA au anunțat lansarea platformei contez.pasyouth.md, care va servi ca suport pentru consultarea tinerilor din întreaga țară. Aceștia vor merge pe tot teritoriul statului pentru a se consulta cu tinerii și a vedea care sunt problemele acestora și a face ca vocea acestora să fie auzită în Guvern și Parlament.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here