Ministrul Afacerilor Interne, președintele Platforma DA, Andrei Năstase, îi îndeamnă pe cei șase judecători de la Curtea Constituțională să declare public pentru ce candidatură la funcția de președinte al Curții au votat. În caz contrar, Năstase spune că va solicita demisia judecătorilor.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Curtea Constituțională este de o gravitate fără margini și riscă să compromită transparența pe care noi, cei din Blocul ACUM, am asumat-o în detaliu încă de la înființarea noastră ca bloc electoral și cu atât mai mult în cadrul majorității parlamentare actuale. Votul pentru funcția de președinte al Curții Constituționale a generat în societate o serie întreagă de suspiciuni și speculații și a permis lansarea unor ipoteze care nu au alte efecte decât compromiterea proiectului de dezoligarhizare a Republicii Moldova și de eliberare a justiției de orice fel de dependență politică”, susține Năstase.

Ministrul susține că, în contextul în care așteptările societății cu privire la reforma justiției sunt firești și pe deplin îndreptățite, a decis să solicite „tuturor judecătorilor Curții Constituționale mandatați de către Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova, fără nici un fel de excepție, să-și asume public opțiunea lor de vot pentru președintele Curtii Constitutionale”.

„În caz contrar, solicit de îndată demisia acestora”, a adăugat ministrul.

„Votul de astăzi ascunde, în mod evident, opțiuni formulate în baza unor interese obscure care nu au legătură cu interesul național și cu proiectul prin care ne-am angajat în fața poporului să edificăm statul de drept și să eliberăm justiția din captivitatea politică în care s-a aflat în ultimii ani. Nu pentru asta am luptat. Mandatele judecătorilor Curții Constituționale nu pot fi mai presus de interesul cetățenilor și de dorința lor sinceră de a trăi într-o țară în care justiția se făptuiește independent de factorul politic”, se mai arată în reacția lui Andrei Năstase.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here