Moratoriul asupra acordării cetățeniei Republicii Moldova în schimbul investițiilor intră astăzi în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a legii care prevede instituirea lui și a decretului șefului statului privind promulgarea acesteia.

Potrivit legii, moratoriul a fost instituit pentru o perioadă de patru luni. În acest timp, va fi sistată recepționarea cererilor noi de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție. Totodată, moratoriul ar putea fi prelungit pentru o perioadă de cel mult două luni.

Cererile de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție care au fost depuse până în prezent vor fi procesate în continuare.

Programul a fost lansat oficial în luna noiembrie anul trecut. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a declarat anterior că Republica Moldova va trebui să plătească despăgubiri, dacă va decide să rezilieze contractul privind implementarea acestui program.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here