Președintele Igor Dodon a declarat, în urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS), că Aeroportul Internațional Chișinău aparține în continuare companiei Avia-Invest cu acționariatul vechi, în frunte cu Ilan Shor. Potrivit acestuia, contractul de concesiune urmează a fi realizat.

Consiliul Suprem de Securitate a fost convocat de Dodon doar în legătură cu subiectul Aeroportului. Șeful statului a precizat, în cadrul unui briefing de presă, că „nu au fost înstrăinate cotele de capital din Avia-Invest”.

„Așa cum a fost jumătate de an în urmă, un an în urmă, cine era proprietar la Avia-Invest, este și acum, nu s-a schimbat nimic. Mai mult decât atât, este blocată posibilitatea de a ceda cotele din capitalul Avia-Invest”, a declarat Igor Dodon.

El a mai spus că, în opinia CSS, „contractul urmează a fi realizat”, întrucât a fost semnat cu o multitudine de încălcări. Dodon susține că investitorii nu au respectat nici clauzele privind investițiile până în anul 2018, acesta fiind un alt motiv pentru reziliere.

„Iar și acei bani care au fost investiți, sunt suspiciuni că provin din furtul miliardului. Aici se ocupă organele de anchetă”, a mai spus Dodon.

Concluziile CSS mai sunt că statul a fost prejudiciat prin acest contract, în condițiile în care „Avia-Invest poate aduna un miliard de euro doar din taxa de 9 euro”, dar și-a asumat investiții de 244 de milioane de euro în 49 de ani.

Precizările lui Dodon vin în urma unor controverse apărute în această săptămână, după ce compania Avia-Invest a anunțat că are un nou proprietar, o companie care ar aparține cetățeanului britanic Nathaniel Rotschild.

A doua zi, ministrul Economiei Vadim Brînzan a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Rotschild ar proveni dintr-o familie bună și că implicarea sa în afaceri în Republica Moldova ar aduce o imagine pozitivă țării. Mai mult, el se declara deschis pentru negocieri cu Rotschild în vederea modificării unor clauze contractuale.

Ulterior, în cadrul unui interviu, Brînzan și-a nuanțat afirmațiile, dar a precizat că procedura de readucere sub gestiunea statului a Aeroportului ar dura „3-4 ani, perioadă în care concesionarul ar mai câștiga 100 de milioane de euro”.

Și premierul Maia Sandu declara, miercuri, că „prevederile prin care noi am fi putut desface acest contract sunt extrem de complexe și fac dificil acest proces din perspectiva statului”.

O altă opinie a avut președintele comisiei parlamentare de anchetă care cercetează și acest caz, Igor Munteanu, care a afirmat că există premize ca autoritățile statului să pună sechestru pe activele Avia-Invest și să blocheze orice tranzacții cu acțiunile companiei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here