Unitatea Blocului ACUM și greul guvernării

E o părere unanim împărtășită – chiar un truism – că din coabitarea dintre Blocul ACUM și PSRM câștigă categoric partida pro-rusă, nicidecum nobila cauză a dezoligarhizării și europenizării.

Socialiștii nu riscă nimic, guvernul este în totalitate girat de blocul ACUM. Maia Sandu și miniștrii ei trebuie să asigure bani de pensii și salarii, să atragă investiții, să mențină relația cu finanțatorii externi (inclusiv cu prețul unor măriri de taxe!), să asigure independența energetică a țării, să se ocupe de infrastructură, școli, spitale, grădinițe, proiecte de mediu și agricultură etc. Sunt factori care provoacă erodarea oricărei guvernări, oricât de bine intenționate și oricât de fortificată cu specialiști școliți peste hotare, aleși după criteriul competenței și integrității.

Nu poți asigura bunăstare și dezvoltare dacă nu ai o justiție curată și eficientă, dacă nu ai lichidat multiplele scheme de corupție și spoliere a avutului public, dacă nu combați economia subterană. Și aici de câtva timp avem o acută senzație de déjà vu. În guvernările AIE, din anii 2010-2014, PLDM avea Executivul (majoritatea ministerelor și funcția de premier), iar Plahotniuc și PD instituțiile de forță. Ce s-a întâmplat după 2016 știm foarte bine: rămas singur la putere, oligarhul a desăvârșit capturarea statului, punând mâna și pe ministerul de Interne, care-i lipsea.

Azi justiția trece sub controlul socialiștilor, bucată cu bucată. Diferența dintre ei și PD e că PSRM imprimă avidității sale de putere și o amprentă străină, rusească. Captivității interne de pe timpul lui Plahotniuc i se adaugă creșterea influenței Kremlinului în Moldova.

Confruntați cu greutățile guvernării, cu rezistența sistemului corupt și cu jocurile de culise ale lui Dodon și PSRM, Blocul ACUM are în față o importantă provocare: asigurarea unității interne. Alianța cu socialiștii a fost văzută nefirească din start, din cauza prăpastiei ideologice care desparte cele două forțe politice, dar a fost acceptată în numele eradicării unui rău mai mare: Plahotniuc. Cu trecerea timpului însă această combinație a devenit tot mai toxică pentru țară și pentru identitatea Blocului ACUM, pentru obiectivele anunțate în campania electorală.

Deputați din Blocul ACUM vorbesc despre pericolul continuării alianței cu PSRM, iar unul dintre ei, Lilian Carp, fost liberal, membru al fracțiunii PAS, a și declarat că dacă situația de la Curtea Constituțională nu se rezolvă – dacă nu sunt retrași judecătorii desemnați politic sau măcar dacă Țurcan nu-și dă demisia din postul de președinte al CC –, „el (Lilian Carp – n.n.) nu-și vede rostul de a mai face fie politică, fie de a fi parte dintr-o echipă sau alta”.

Este o situație ingrată, presiunea și nemulțumirile societății cresc, dar în același timp se cuvine să nu uităm că Blocul ACUM, către care se îndreaptă toate speranțe și pretențiile noastre, nu are decât 26 de mandate, obținute în condiții inegale.

Normal ar fi ca pierderile de imagine, cauzate de coabitarea cu socialiștii, să nu diminueze capitalul electoral al Blocului ACUM mai mult decât șicanele pe care le-au îndurat reprezentanții săi din partea fostului regim.

Normal ar fi ca Blocul să-și păstreze unitatea, pentru că înainte, vorba ceea, mult mai este și nimeni n-a spus că va fi ușor. În caz contrar, alierea cu PSRM, fie și provizorie, dictată de pericolul „bantustanizării” Republicii Moldova și al instaurării unei dictaturi oligarhice, nu va mai putea fi justificată.

Agenda supraagitată a lui Dodon

După ce a scăpat de teroarea șantajului lui Plahotniuc pe care l-a trădat oportun și profitabil pentru el, Dodon s-a arătat la început foarte constructiv în noua ecuație a guvernării, declarând ritos că pentru el dezoligarhizarea e un obiectiv primordial. Rostind aceste asigurări, Dodon de fapt își întărea dispozitivul puterii personale.

Și-a instalat omul în fruntea Parlamentului, „și-a tras” un influent Consiliu Suprem de Securitate, ale cărui decizii au fost consacrate prin lege, și-a arondat CNA-ul, Procuratura Generală (interimară), SIS-ul, SPPS-ul, trecut în subordinea sa directă, Ministerul Apărării și, mai nou, Curtea Constituțională.

Cucerind, pas cu pas, aceste redute, asigurându-și influența personală în instituții, așa cum a făcut predecesorul său fugar, Dodon își încarcă agenda cu demagogie patriotardă cu iz sovietic, nu-și ia nicio pauză, e într-o perpetuă campanie electorală. Moldova geme de sărăcie, iar Dodon îi dă înainte cu discursul său militarist, cu care sfidează bunul-simț, nevoia de reconciliere, civilizația europeană.

Festivitățile din 24 august au ca miză prezentul, nu trecutul. Problema lui Dodon nu sunt „fasciștii”, care s-au retras de mult în manualele de istorie, problema lui Dodon sunt românii de azi, cei de aici și cei de dincolo de Prut. Dodon ține să le insulte memoria, își bate joc de tragedia noastră națională, pentru că în cel de-al Doilea Război Mondial românii au fost nevoiți să lupte uneori frate contra frate, în armate diferite.

Dacă tot pretindea într-o vreme să nu mai invocăm geopolitica, Dodon ar fi avut acum, în preajma Zilei Independenței, ocazia să nu mai exploateze diviziunile identitare, dar nu se poate abține. Este probabil un metabolism al său această încruntare împotriva propriilor origini, dar și expresia obligațiilor față de ruși, cei care i-au finanțat campaniile electorale. Altfel, de unde banii pentru nenumăratele bannere cu care împânzise Moldova, de unde imensul material agitatoric, de unde corturile și activiștii operând nestingherit pe timpul regimului Plahotniuc – cheltuieli pentru care instituțiile capturate ale oligarhului nu i-au cerut niciodată socoteală? Cu ce-și întreține Dodon posturile TV?…

Fără să anunțe Guvernul, l-a invitat de 24 august, la Chișinău, pe Șoigu, ministrul rus al Apărării aflat în plin război cu Ucraina, trecut pe lista neagră a sancțiunilor occidentale dictate împotriva anturajului lui Putin.

Un om politic responsabil ar fi trebuit să aibă mai mult respect față de partenerul căruia îi propui un nou acord de guvernare. Ar fi căutat să-i menajeze susceptibilitățile, să nu-i creeze situații de disconfort major. E încă o dovadă că Dodon și PSRM nu sunt parteneri onești, ci pândesc momentul potrivit să-ți tragă preșul de sub picioare. Prevenit cum este, Blocul ACUM ar fi trebui să-și fi luat deja măsuri de precauție.

Se schimbă la față Partidul Democrat?

În acest cadril veninos, jucat la nivelul puterii, e bine să aruncăm o privire lipsită de patimă și către PD, aflat în opoziție. Rămas fără „coordonator” și fără alaiul său odios, e în stare acest partid să contribuie la noua realitate politică moldoveană? Cum stăm cu „baza” acestei formațiuni, ce fac activiștii săi din teritoriu, ce se va întâmpla cu alegătorii acestui partid? PD-ul are 30 de parlamentari. E un număr impunător. Nu e înțelept să îi iei în calcul de dragul salvării cursului proeuropean, atunci când alianța cu socialiștii se va rupe? Că de rupt, se va rupe sigur.

Ispite de genul acesta le vor fi surâs unor propagandiști ai PD-ului, dar întrebarea este: ce cale va alege partidul? Pentru că nu constatăm deocamdată nicio reformă internă, nicio schimbare de atitudine acolo. Nu vedem critici ale fruntașilor PD la adresa lui Dodon, în schimb sunt atacați în continuare Maia Sandu și Andrei Năstase, ceea ce pare cam lipsit de logică, chiar și pentru un partid de opoziție, dacă acesta, ideologic vorbind, se declară proeuropean, dacă retorica sa antirusească nu e doar apă de ploaie și perdea de fum ca pe timpul lui Plahotniuc.

E vorba de un calcul pragmatic, nu de simpatii politice. Dodon se întărește, el este cu Rusia, cea care practic a curmat marșul triumfător al PD-ului și al liderului său maxim. Dacă scheletele din dulap nu l-ar scoate afară din casă, PD-ul ar avea tot interesul să inducă Blocului ACUM ideea unei posibile colaborări, unei alternative la socialiști. Iar ca să-și joace mai bine cărțile, să facă niscaiva gesturi de bună-credință, de loialitate – nu față de PAS și Platforma DA, ci față de stat –, colaborând, de pildă, cu organele de anchetă în marile dosare de corupție și devalizare care lor, democraților, le zornăie la gât ca niște tinichele rușinoase.

Or, n-am consemnat asemenea inițiative. Agitatorii PD-ului îndeamnă ACUM să se apropie de fostul partid al lui Plahotniuc, pentru că, vezi Doamne, e și el cu vederi proeuropene, dar nu recomandă același lucru partidului lor de suflet, care are o uriașă problemă de credibilitate, nu insistă pe o curățare internă.

Dincolo de idiosincrazii și conflicte personale, politica rămâne o meserie în care tot ce contează e buna guvernare, adică eficiența de dragul binelui public – după 28 de ani de înfrângeri și dezamăgiri, poate a venit timpul să se fi însușit această lecție și în Moldova?… Scena politică basarabeană nu se poate reînnoi subit. Tot partidele aflate azi în prim-plan vor conta în viitoarele alegeri. Alte forțe politice – de dreapta, proeuropene, unioniste – sunt creditate, deocamdată, sub pragul electoral.

Așa încât cei care observă de pe margine competiția surdă dintre ACUM și PSRM, taxându-i pe primii cum le vine la gură, poate ar face mai înțelept să încerce măcar un spațiu de dialog între politicienii proeuropeni, că sunt la putere sau în opoziție. Nu un troc imund, cum s-a întâmplat înainte între PD și PSRM, ci o colaborare în interes național, una care să se poată opune ascensiunii lui Dodon și a socialiștilor. Adică Rusiei, cum le place chiar lor să spună.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here