sursa foto: stiri.md

Cu siguranță nu au ales cel mai bun loc pentru a da lovitura. Doi tineri de 21 și 23 de ani, din Republica Moldova și România, au încercat să fure telefonul mobil a unei femei. Cazul a avut loc în Parcul Valentino, situat în apropiere de Corso Massimo d’Azeglio, din regiunea Torino. Ghinionul lor, a fost filmat de o cameră de supraveghere și transmis în direct poliției.

În timp ce femeia stătea pe o bancă, cetățeanul moldovean în vârstă de 21 de ani i-a sustras femeii telefonul mobil, în timp ce celălalt, un cetățean român de 23 de ani, s-a apropiat de victimă încercând o diversiune. Tânărul român s-a apropiat de victimă ca și cum ar vrea să-i acorde ajutor, ba chiar a simulat că pleacă în urmărirea autorului furtului pentru a recupera bunurile furate, dar, în realitate, cei doi erau complici, iar scopul românului era acela de a amâna reacția femeii și de a o împiedica să contacteze imediat Poliția.

Ceea ce nu știau hoții era că în zona Parcului Valentino, polițiștii întăriseră măsurile de supraveghere, astfel că monitorii de trafic au putut observa comiterea infracțiunii în direct și, prin urmare, au trimis imediat un echipaj la fața locului, furnizând datele de identificare ale autorilor faptei. Cei doi bărbați au fost reținuți, având asupra lor telefonul mobil al victimei. Obiectul a fost recuperat și returnat proprietarului său legitim, scrie echipa.md

Pentru cei doi tineri, depistați cu infracțiuni similare, povestea s-a terminat în cătușe, fiind escortați la secția de poliție și anchetați pentru furt și complicitate la furt.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here