imagine simbol

Casa din satul Năvârneț, raionul Fălești, în care a murit fetița de 9 ani a fost incendiată de către tatăl acesteia. Bunicii fetiței au fost cei care au alertat poliția, după ce s-au trezit, în toiul nopții, din cauza mirosului de benzină în locuință. De fapt, bărbatul ar fi stropit cu el camera în care dormea fetița și i-a dat foc.

Contactată de Cotidianul.md, ofițerul de presă al IP Fălești, Eugenia Molceanov a declarat că poliția a fost alertată în jurul orei 02:40.

Potrivit acesteia, bunicul fetiței a fost trezit de soția acestuia, deoarece a simțit miros de benzină în casă. În camera vecină a văzut cum ginerele său, în vârstă de 47 de ani, cetățean al Republicii Azerbaijan, a incendiat odaia în care dormea fetița. Ulterior, singur s-a încuiat în aceiași cameră.

„Stăpânul gospodăriei a ieșit afară împreună cu soția lui și fiul acestuia. Apoi, afară a ieșit și ginerele, care cu o bucată de tablă și-a făcut tăieturi în regiunea brațelor și a gâtului. În camera ginerelui a fost depistat cadavrul fiicei acestuia, cu vârsta de 9 ani”, ne-a spus ofițerul de presă al IP Fălești, Eugenia Molceanov.

În rezultatul leziunilor primite, cetățeanul Republicii Azerbaijan, a fost internat în Spitalul raional Fălești, fiind în stare inconștientă.

Din explicațiile socrilor, ginerele locuiește cu ei de aproximativ 11 ani.

La moment, soția bărbatului, care a incendiat camera, este plecată la câștig în Italia.

Anterior, femeia i-a spus acestuia ca și-a găsit un alt partener de viață și că nu se va mai întoarce înapoi.

Pe acest caz, oamenii legii au pornit proces penal în temeiul art. 197 Cod penal al Republicii Moldova. Alte circumstanțe se stabilesc.

Citește și O fetiță de 9 ani a murit într-un incendiu la Fălești. Familia și autoritățile locale cer ajutorul oamenilor pentru înmormântare

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here