Reacția ANRE la acuzațiile privind majorarea ilegală a tarifelor pentru energia electrică

Autor: , in Economic / 28 august, 2019, 14:46 Etichete: , , ,

În contextul ultimelor informații apărute în mass-media privind procesul de ajustare a prețurilor și tarifelor la energia electrică, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) declară că toate deciziile ANRE sunt adoptate în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare. 

Potrivit unui comunicat al ANRE, toate persoanele interesate, inclusiv experții în domeniu și societatea civilă, au avut posibilitatea să se expună asupra calculelor prețurilor și tarifelor reglementate la energia electrică prezentate de către titularii de licențe, plasate pe pagina oficială web a ANRE.

Instituția menționează că prețurile și tarifele reglementate la energia electrică au fost aprobate urmând cu strictețe prevederile Legii cu privire la energia electrică și Metodologiile tarifare în vigoare.

Totodată, „ANRE anunță actorii politici, că instituția nu face partizanat politic și, de asemenea, nu îndeplinește indicațiile vreunui partid politic.”

„Având în vedere că societatea se află în perioada premergătoare alegerilor generale locale din 20 octombrie 2019, ANRE solicită insistent  actorilor politici să nu implice instituția în campania electorală și să evite prezentarea tendențioasă sau distorsionată a subiectelor legate de prețuri și tarife la energia electrică”, se mai arată în comunicatul ANRE.

Declarațiile respective vin după ce Platforma Demnitate și Adevăr a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că a solicitat Procuraturii Generale să investigheze penal decizia ANRE de a majora tariful la energia electrică furnizată pe teritoriul Republicii Moldova, menționând că este o decizie „ilegală și neîntemeiată”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X