CEC: La alegerile parlamentare noi, am putea avea cel mult 41 de candidați la funcția de deputat în cele patru circumscripții

Autor: , in Politic / 31 august, 2019, 10:53

41 de cereri, în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de deputat în circumscripțiile uninominale nr.17, 33, 48 și 50, au fost depuse la consiliile electorale ale circumscripțiilor electorale uninominale (CECEU), până ieri, 30 august.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate de CECEU nr. 33, – venite din partea a 13 pretendenți la funcția de deputat.

Totodată, au fost înregistrate deja 13 grupuri de inițiativă, iar 3 сandidați au depus listele de subscripție și dosarele solicitate în vederea examinării înregistrării în cursa electorală.

Conform prevederilor legislației electorale, ultima zi de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în circumscripțiile electorale uninominale este 19 septembrie curent.

Informații exhaustive despre pretendenții la funcția de deputat, candidații înregistrați și alte date de interes public, pot fi consultate pe pagina web oficială a Comisiei www.cec.md, la rubrica „Alegeri parlamentare noi”, compartimentul „Circumscripții electorale” sau accesând http://bit.ly/2zdtmDi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X