România a „reușit” în ultimii ani să-și compromită politica față de Republica Moldova prin susținerea necondiționată a guvernului Filip-Plahotniuc. Singura strategie a României la Chișinău a gravitat în jurul Partidului Democrat și a preluării mesajelor acestuia la București și la Bruxelles. Pierderea puterii de către PDM a întristat Bucureștiul, dar a arătat și că „Împăratul este gol”. România nu are momentan nicio viziune privind Chișinăul, soft power-ul românesc este sublim, dar lipsește cu desăvârșire, iar guvernarea Maia Sandu nu este privită cu ochi buni de mulți dinspre București.   

Sunt multe lucruri de spus despre cum Bucureștiul a înțeles să susțină Republica Moldova în ultimii ani. De la suportul necondiționat acordat Partidului Democrat, înțelegerile subterane pentru promovarea guvernului Filip la Bruxelles sau zero reacții la orice derapaj al acestuia. Rămân memorabile luările de cuvânt ale europarlamentarilor români apropiați de PSD și ALDE la Bruxelles și cum susțineau ei “bunăstarea” adusă de guvernul democrat, vizitele prietenești ale prim-miniștrilor români la Chișinău sau vizita primarului Bucureștiului. O mare familie pe axa București-Chișinău. 

Așa cum rămâne memorabilă și încercarea de a salva guvernarea Filip și poziționarea inițială a MAE-ului românesc împotriva unui guvern al Maiei Sandu. Iar când nu se poziționa de facto de partea Partidului Democrat, Bucureștiul era complet absent – Klaus Iohannis este probabil președintele român cel mai puțin interesat de Republica Moldova și merită urmărit ce va promite (dacă va promite ceva) pentru a fi votat din nou de către moldovenii care au și cetățenie română.  

Mesajele României au coincis de multe ori cu mesajele guvernării dominate de Plahotniuc. În presa românească și cea susținută de guvernul României la Chișinău s-a transmis venirea apocalipsei odată cu alianța „neortodoxă” dintre ACUM și PSRM.  Însă ce rămâne în urma anilor de susținere a guvernului Filip și a PDM-ului? 

O trezire la realitate. Una în care România nu a avut un plan pentru Republica Moldova și, desigur, un eșec major de politică externă. Iar, în dulcele stil românesc, nimeni nu-i vinovat, mergem mai departe și vedem ce o să mai fie.  

România a deținut pentru primele șase luni ale anului președinția Consiliului Uniunii Europene. Ar fi fost logic ca Moldova și Parteneriatul Estic să fie sus pe agendă căci, desigur, nu doar o dată România a clamat că este actorul cheie cel puțin în privința parcursului european al Moldovei, dacă nu chiar cu un rol important în relaționarea dintre Bruxelles și țările estice. Mai mult, Parteneriatul Estic și-a „sărbatorit” în timpul președinției românești zece ani de la startul inițiativei. Amuzant este însă că România a inclus în agenda președinției un pic din fiecare – și Parteneriat Estic, și Balcanii de Vest, chiar și relația cu Turcia, dar fără a reuși mare lucru în final. Mai mult, România chiar anunța că ar fi interesată să organizeze un summit UE-Turcia cu participarea lui Erdogan. Vecinii bulgari reușeau înaintea noastră un Summit al Balcanilor de Vest, punctul lor de interes. România s-a mulțumit cu câteva conferințe.  

Criza începută în Moldova de după alegerile parlamentare s-a suprapus cu președinția României a Consililului UE. A fost „radio silence” din partea Bucureștiului, poate și explicația de ce România a preferat să divagheze cu Balcanii de Vest sau Turcia, nepunând sub reflectoare situația din Moldova. Ușor de intuit de ce.  

România a pierdut însă mulți ani în relația sa cu Chișinăul și, mai ales, cu cetățenii Moldovei. Pe lângă susținerea unui guvern a cărui încredere la Chișinău era în jurul marjei de eroare, România nu a avut nicio strategie privind Chișinăul în ultimii ani –  soft powerul românesc n-a generat mai nimic, iar dinspre societatea civilă au curs de multe ori critici dure privind poziționările României.  

Un rol important în această ecuație îl joacă (sau ar trebui să-l joace) și media românească peste Prut. Influența TVR Moldova este minimală la Chișinău, fiind mai degrabă un post la categoria „Și altele”, audiența sa nefiind nici măcar în primele 10 posturi tv. Retransmisiile de posturi rusești au o influență net superioară. Nu există din păcate nicio strategie a României să crească vizibilitatea TVR, cu atât mai puțin o strategie a TVR-ului în sine. Nici portalurile media finanțate de București nu au fost scutite de controverse, acestea preluând de multe ori narativul fostei guvernări Filip. 

Este destul de rușinoasă și lipsa de evenimente organizate la Chișinău cu sprijinul României. Pentru cei care știu activitatea Centrului Ceh, de exemplu, la București, ar fi uimiți de cât de multe evenimente vizibile se pot face pentru a promova cultura cehă în acest caz. Dar Centrul Ceh nu este singurul, la București fiind vizibile foarte multe institute culturale ale țărilor europene. Ceea ce România nu reușește deloc la Chișinău. Simpozioanele la 4 ace cu ușile închise nu intră în această categorie. 

Revenind, în ultimii ani, atât guvernul României, cât și administrația prezidențială au ignorat creșterea în sondaje a  blocului ACUM, lipsa de popularitate a guvernării Filip și poziționările din ce în ce mai dure ale Bruxelles împotriva fostei guvernări ce au culminat cu oprirea asistenței financiare. România a mers înainte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ceea ce i-a atras suficient de multe antipatii.  

Preluarea guvernării de către Maia Sandu nu a schimbat cu nimic datele problemei. În continuare se discută la „nivel serios” despre tarife roaming scăzute, despre finalizarea  gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău sau investiții românești peste Prut. România ar putea să înceapă măcar să repare drumurile de acces spre punctele de frontieră de la Albița sau Oancea, tot ar câștiga puncte bonus la capitolul imagine (sîc!).  

Se discută însă în lipsa unei viziuni a Bucureștiului față de Chișinău. Ieșirea temporară, cel mai probabil, din scenă a PDM a bulversat puțin poziționarea Bucureștiului. Relația PSD-PDM a parazitat complet politica românească față de Moldova. Asta, desigur, cu largul concurs al multor instituții de la București. Ori prin complicitate, ori printr-un non-combat evident.  

O modificare a modului  în care România își joacă cărțile poate veni (în cel mai bun caz) doar după alegerile următoare de la București. Unele în care  Partidul Național Liberal și Alianța USR-PLUS pornesc ca  favorite, partide mult apropiate de blocul ACUM decât coaliția dintre PSD și ALDE. Desigur, dacă cele două reușesc să creioneze un program clar pentru  Moldova – ceea ce ambele promit, dar este neclar cum vor și reuși.   

Și, nu în ultimul rând, dacă Klaus Iohannis, cel care cel mai probabil va câștiga alegerile prezidențiale, nu va continua să ignore Republica Moldova și în timpul celui de-al doilea mandat.   


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here