Ambasada României la Kabul, distrusă în proporții de 80%. Ministrul Afacerilor Externe: „Diplomaţii români refuză să se întoarcă în ţară”
Ministrul Afacerilor Externe Ramona Mănescu a declarat, astăzi, că le-a cerut diplomaţilor români de la Kabul să se întoarcă în ţară, dar aceştia au refuzat, motivând că vor să-şi încheie misiunea.
„Să ştiţi că noi le-am cerut oamenilor noştri (diplomaţilor români) să vină acasă, dar au spus că nu vor să-şi încheie misiunea brusc, ei vor să-şi continue misiunea şi vor rămâne acolo. Să ştiţi că diplomaţii români sunt nişte oameni deosebiţi în orice zonă s-ar afla, dar aceştia care sunt în zone de conflict sunt dispuşi la fapte eroice, îşi asumă că sunt într-o zonă de conflict”, a declarat Ramona Mănescu pentru DC News.
Ministrul a mai spus că ambasada este distrusă aproape complet, dar că există zone sigure în care să funcţioneze până la refacerea imobilului.
„Ambasada este 80% distrusă, este inutilizabilă. Acesta a fost şi motivul pentru care colegii noştri au fost transferaţi într-o zonă sigură, într-o bază NATO. Tot ce a fost acolo trebuie reconstruit şi securizat poate mult mai bine. Acest proces va dura, până atunci există zone sigure în care putem să funcţionăm”, a mai adăugat Mănescu.
Citește și: Un angajat al Ambasadei României la Kabul a murit, iar altul e rănit grav după atacul terorist de azi noapte
Afirmaţiile vin în contextul în care un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan.
Comentarii