Rosian Vasiloi, despre ilegalitățile depistate la Aeroport: „Nu se asigura supravegherea zonelor de acces, nu se verificau navele și mijloacele de transport”
La aproape două luni de la investirea sa în funcția de Șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi anunță despre un șir de ilegalități și nereguli depistate la Sectorul Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău.
Potrivit șefului PF, în ultimii patru ani, pe pista de aterizare și decolare a punctului de trecere, mijloacele de transport și aeronavele nu erau verificate de către patrulele specializate. Astfel, din 19 iunie curent s-a dispus reanimarea patrulelor care asigură controlul.
„Nu se asigura supravegherea de către poliția de frontieră a zonelor de acces, nu se verificau navele, mijloacele de transport. Poliția de frontieră era instituția care asigura numai activitățile legate de controlul trecerii frontierei de stat și nimic mai mult, ceea ce vine în contradicție directă cu prevederile legii”, a declarat Șeful Poliției de Frontieră.
Totodată, Rosian Vasiloi spune că „în punctul de trecere al Aeroportului au fost depistate cazuri în care oamenii sunt admiși în funcții, însă, în realitate nu vin la serviciu. Ei se află peste hotare, se înscriu în toate tabelele necesare și ei primesc salariu”.
Vasiloi a atras atenția că de la numirea sa în funcție, 65 de persoane au fost eliberate din sistem, din propria inițiativă.
„Dintre aceștia, 12 sunt angajați ai PF Aeroport Internațional Chișinău: 9 au plecat din propria inițiativă, o persoană – la pensie, o altă persoană a fost transferată la o altă subdiviziune al MAI, ultimul a plecat în dată ce i-a expirat perioada determinată a raportului de serviciu”, a mai adăugat Vasiloi.
Șeful PF este de părere că „acele persoane care au plecat de bună voie, nu se mai regăsesc în subdiviziunile poliției de frontieră, pentru că nu fac față acelor schimbări în cadrul PF”.
În scurt timp, poliția de frontieră va veni cu un nou punct strategic, astfel încât legislația cu privire la frontiera de stat, aeronautica civilă și securitatea aeroportuară să fie îndeplinită la cel mai înalt nivel. Aceștia vor elabora o nouă schemă tehnologică de activitate a punctului de trecere Aeroport Internațional Chișinău, de comun acord cu Serviciul Vamal, Serviciul de Informații și Securitate, agentul economic ce gestionează aeroportul.
Comentarii