Sursa foto: Facebook/Inspectoratul Național de Patrulare al IGP

Inspectoratul Național de Patrulare vine cu o precizare legată de faptul că șoferii ar putea să conducă fără să aibă la ei permisele de conducere. 

„Codul Contravențional prevede sancționarea conducătorilor auto care în momentul deplasării nu dețin asupra lor permisul de conducere. Dezideratul menționat se întemeiază pe prevederile Regulamentului circulației rutiere și a Legii 131/2007 cu privire la siguranța traficului rutier, care prevăd expres obligativitatea deținerii permisului de conducere în timpul deplasării cu mijlocul de transport. Totodată, precizăm că a fost inițiat un proiect de act normativ care prevede, pentru viitor, posibilitatea excluderii sancțiunii pentru conducerea mijlocului de transport fără ca șoferul să dețină permisul de conducere asupra sa. Menționăm că, proiectul va fi implementat doar după procesul de avizare, consultarea publică, expertizare, cu aprobarea în ordinea stabilită și publicarea acestuia în Monitorul Oficial. Până atunci însă, poliția se ghidează și aplică actele normative în vigoare”, se arată în textul precizării. 

Citește și: (DOC) Șoferii ar putea să circule fără permis de conducere, în schimbul prezentării altui document care confirmă dreptul de a conduce

Amintim că, autoritățile au propus excluderea obligaţiei de a prezenta permisul de conducere de către proprietarul autovehiculului şi excluderea de la răspunderea contravenţională a persoanelor care nu au asupra lor permisul de conducere, atunci când se află în trafic naţional şi conduc vehiculul pe care îl au în posesie sau proprietate. Proiectul hotărârii este expus consultărilor publice.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here