Sursa foto: procuratura.md

Cinci persoane, implicate într-o schema criminală specializată în vânzarea mobilei și a produselor de carne, au fost reținute astăzi, în urma unor percheziții efectuate de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) pe faptul evaziunii fiscale și spălării banilor.

Potrivit Procuraturii Generale, grupul criminal organizat acționa în Chișinău, Ungheni și în alte localități din republică.

În urma activității grupului, în decursul a doi ani, probele acumulate indică un prejudiciu de peste 30 000 000 lei pentru bugetul de stat. Schema criminală a constat în activitate de vânzare a mobilei și produselor din carne, care nu erau reflectate în contabilitate, contra mijloacelor bănești în numerar, pentru comiterea evaziunii fiscale.  Mai mult, salariile angajaților erau achitate în plic.

Procurorii au efectuat 11 percheziții și au ridicat documente de evidență contabilă dublă, mijloace bănești nereflectate în contabilitate, suporturi electronice și alte obiecte necesare pentru soluționarea obiectivă a cauzei penale. Cele cinci persoane reținute au avut, sau au, funcții de conducere în întreprinderea implicată în schema criminală.

În baza investigațiilor efectuate, procurorii PCCOCS au dat în vileag faptul că din banii proveniți din evaziune fiscală, membrii grupului și-au luat în proprietate 4 imobile și 10 automobile, inclusiv de lux.

Procuratura va reveni cu detalii pe parcurs, în lumina garanțiilor procedurale de care părțile la proces beneficiază, potrivit legii.

Perchezițiile au fost efectuate de către PCCOCS de comun cu Inspectoratul Național de Investigații și Serviciul Vamal.

Sursa foto: procuratura.md

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here