Sursa foto: a1.ro

Astăzi este ultima zi de înscriere a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale din România. Pentru votul prin corespondență sunt, până la momentul transmiterii acestei știri, 31.716 de cereri, iar pentru votul în secții sunt 29.937, potrivit site-ului www.votstrainatate.ro, transmite digi24.ro

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile prezidențiale din noiembrie, inclusiv locuitorii Republicii Moldova care dețin cetățenia română, se pot înregistra ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, până cel mai târziu la data de 11 Septembrie 2019, ora 23:59:59. Cetățenii români din diaspora se pot înscrie pe portalul on-line amintit, completând un formular.

Guvernul României ar putea adopta, mâine, 12 septembrie, o ordonanță de urgență, pentru extinderea termenului de înscriere la vot al românilor din străinătate, de la 11 la 15 septembrie.

Legislația electorală s-ar modifica astfel încât „la alegerile pentru Președintele României din anul 2019 (…) termenul de înregistrare ca alegător în străinătate se împlinește la data de 15 septembrie 2019”.

Tot până pe 15 septembrie se va prelungi și termenul de înregistrare ca alegător prin corespondență. Potrivit expunerii de motive, ordonanța de urgență vine în contextul evitării repetării incidentelor grave produse la secţiile de votare din străinătate la scrutinele din 26 mai 2019.

Un alt scop al actului normativ este acela al constatării că termenul prevăzut în prezent de înscriere la vot al românilor din Diaspora este insuficient.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here