Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Botanica, a pornit o cauză penală pe faptul agresării fizice a prcurorului Nicu Șendrea de către Pavel Grigorciuc.

Aceasta urmează să informeze Procuratura Generală și Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, despre acțiunile de urmărire penală întreprinse, dar și despre măsurile preventive aplicate.

Potrivit Procuraturii, cauza penală a fost pornită în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de huliganism. Potrivit legii, această infracțiune se pedepseşte cu amendă în mărime de la 37 500 la 67 500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani.

Citește și: (VIDEO) Un nou scandal cu implicarea lui Grigorciuk; Un procuror îl acuză că l-a lovit, el susține că și-a recuperat telefonul

Amintim că, în după amiaza zilei de ieri, procurororul Nicu Șendrea a fost agresat fizic de către activistul civic Pavel Grigorciuc, în timp ce primul ieșea din Curtea de Apel Chișinău. Acesta i-a aplicat lovituri în diferite regiuni ale corpului, astfel încât victima a fost supusă examinării medico-legale și internată în spital.

Procuratura va reveni cu detalii, în lumina garanțiilor procedurale de care beneficiază ambele părți.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here