Sursa foto: Facebook / Hai Moldova

Timp de o lună în Republica Moldova se vor colecta deșeuri electronice în zeci de școli și instituții publice. Inițiativa aparține echipei Hai Moldova. 

Potrivit organizatorilor pot fi colectate baterii, acumulatoare, telefoane și alte echipamente electronice. Deșeurile electronice vor fi transportate și prelucrate în România. Organizatorii atenționează că este foarte important ca aceste deșeuri să fie colectate separat, dacă ajung la groapa de gunoi sau în natură, deșeurile electrice și electronice poluează aerul, apa și solul, afectând sănătatea tuturor.

În acest sens, prim-ministrul Maia Sandu susține că „Guvernul Republicii Moldova va acorda prioritate rezolvării problemelor ecologice și prevenirii acestora”.

„Avem foarte mult de lucru pe subiectul de mediu. Semnalele pe care le primim de la natură sunt tot mai clare: urmele pe care le lăsăm noi afectează deja planeta, viața noastră și viitorul pe care vrem să-l construim pentru generațiile următoare. Totul este în mâinile noastre, depinde de noi toți cum va arăta Republica Moldova peste ani”, se arată într-un mesaj pe pagina de Facebook a premierului.

Colectarea se va desfășura sub forma unui concurs, în perioada 15 septembrie – 15 octombrie, în toate școlile din Republica Moldova, acestea fiind punctele de colectare a deșeurilor. Școlile care vor reuși să colecteze cât mai multe electronice ieșite din uz vor fi premiate. Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina organizatorilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here