Sursă foto: pdm.md

Deputatul PD Vladimir Cebotari ar urma să fie arestat săptămâna aceasta, după ce procurorul general interimar se va prezenta în ședința Parlamentului pentru a solicita retragerea imunității parlamentare.

Potrivit Newsmaker, care citează anumite surse, Cebotari urmează a fi arestat pentru implicare în jaful din sistemul bancar.

Solicitat de sursa citată, Cebotari a declarat că știe că ar urma să fie arestat și îl acuză pe ministrul de Interne Andrei Năstase că ar sta în spatele unui „plan”.

Năstase a cerut, la 6 septembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, ca procurorul general să-l lipsească de imunitatea parlamentară pe Cebotari, întrucât acesta ar fi fost implicat în jaful din sistemul bancar.

„Am făcut o scrisoare către procurorul general interimar, în care am cerut investigarea lui Vladimir Cebotari și începerea procedurile de ridicare a imunității parlamentare a acestuia, pentru implicarea în furtul miliardului de dolari. Acum s-a aflat, acum s-au acumulat niște dovezi și acum am considerat (să solicit asta – n.r.)”, a anunțat Andrei Năstase.

De partea cealaltă, Vladimir Cebotari respinge acuzațiile, spunând că „Năstase este cuprins de călduri electorale și delir politic”.

„Nu am și nu am avut vreodată vreo legătură cu frauda bancară, iar declarațiile lui Năstase sunt pure invenții, fantezii electorale ale unui om care a intrat în campania electorală pentru alegerile din octombrie și se află în criza mare de idei și rezultate. E greu să te duci în alegeri după ce dezoligarhizarea promisă s-a transformat într-o megaoligarhizare și o politizare totală a instituțiilor de drept”, a reacționat democratul.

În ceea ce privește ridicarea imunității parlamentare, Cebotari susține că nu se ascunde în spatele ei și că este gata să fie audiat de procurori.

„Polițistul politic Năstase a lansat ieri mai multe acuzații fanteziste la adresa mea, pentru care îi voi cere prin toate mijloacele legale să răspundă, să le probeze el personal, nu procurorii pe care se lauda că îi conduce. În ceea ce mă privește, nu mă ascund după imunitatea parlamentara, sunt gata să mă duc la orice audiere la care voi fi invitat, chiar dacă dețin aceasta imunitate. Ba chiar cer insistent să fiu invitat de instituțiile de drept dacă sunt întrebări. Poate să participe și Năstase la audieri, dacă tot se dă mare că procuratura face dosare la comanda lui, cred ca vom clarifica mult mai repede lucrurile dacă va fi de față și cel care a ordonat dosarul politic”, a mai comentat Vladimir Cebotari atunci.

Cebotari ar putea rămâne fără imunitate chiar astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului care începe la ora 12:00. Pentru a i se retrage imunitate este nevoie ca solicitarea procurorului general să fie susținută de cel puțin 51 de deputați.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here