Captură Cotidianul.md

Anunțul lui Octavian Țîcu, ajuns în Parlament pe listele Blocului ACUM, că va candida la funcția de primar al Chișinăului a fost „o surpriză neplăcută” pentru reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr. Cel puțin asta susține preşedintele fracțiunii parlamentare a Platformei DA, Alexandru Slusari, într-un comentariu oferit pentru Cotidianul.md.

Slusari a declarat că plecare lui Țicu din fracțiunea Platformei DA nu a fost o noutate, deoarece au existat mai multe zvonuri în acest sens.

„Despre plecarea lui au fost zvonuri și informații. Cu părere de rău, el nu a reușit să devină parte componentă a echipei Platformei DA”, a comentat Slusari.

Referitor la anunțul cum că Țicu va candida la funcția de primar al Chișinăului, preşedintele fracțiunii parlamentare a Platformei DA spune că a fost „o surpriză neplăcută”, în prag de finisare a termenului limită de depunere a actelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar sau consilier local.

Citește și: Țîcu va candida la funcția de primar al capitalei; Apel către „prietenul” Andrei Năstase

„Anunțul despre faptul că este candidat la Primărie cu o zi de termenul limită a fost o surpriză neplăcută pentru noi. Este un pas greșit și probabil influențat de alte forțe, pe care poate le vom vedea în curând. Este un pas care duce spre dezbinarea forțelor proeuropene din Chișinău. Din punctul meu de vedere, este un pas greșit”, ne-a spus Slusari.

Solicitat să comenteze și apelul făcut de Octavian Țicu la adresa „colegului și prietenului” său Andrei Năstase, de a nu candida la funcția de primar și de a-l susține pe el în alegeri, Slusari a precizat că apelul este unul neserios, în condițiile în care candidatura lui Năstase a fost stabilită de mult timp.

„Nici nu știu cum să comentez apelul lui, deoarece de mult timp s-a decis asupra candidatului și el știa foarte bine că Andrei Năstase este candidatul Blocului ACUM. Să faci un asemenea apel cu o zi înainte de termenul limită de depunere a actelor este bizar și neserios”, a conchis Alexandru Slusari.

Citește și: (VIDEO) Octavian Țicu părăsește fracțiunea Platformei DA, dar rămâne deputat independent în Blocul ACUM

Amintim că, Octavian Țicu a anunțat că părăsește fracțiunea Platformei DA, din cadrul Blocului „ACUM Platforma DA și PAS”, motivând că nu este de acord cu ceea ce se întâmplă în interiorul Blocului, dar și cu acordul semnat de curând cu PSRM. În continuare, acesta va rămâne în Parlament, poziționându-se drept deputat independent în cadrul Blocului ACUM.

Totodată, Țicu a anunțat că va candida la funcția de primar al Chișinăului. Acesta a declarat că a luat această decizie pentru a nu admite ca „un isteric precum Ion Ceban să ajungă primar” sau un „trădător și mincinos care este Igor Dodon să fie omniprezent într-o societate care are prevederi constituționale foarte clare”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Sint indignata si foarte dezamagita de intelectualul Ticu! Ca anume dumnealui ar putea da asa o lovitura grea Blocului ACUM in ajun de alegeri nu mam asteptat. Tradarea a dezbinat poporul nostru totdeauna! Un mod bizar de a lupta cu Dodon! Nu cu Dodon sau Cibotari lupti,dle Ticu,da cu camarazii tai!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here