Sursa foto: Captură privesc.eu

Deputatul independent Octavian Ţîcu susține că lansarea sa în campania electorală pentru funcția de primar al municipiului Chișinău a fost un act spontan, luat pe când se afla într-o vizită în Siberia. Mai mult, deputatul spune că a fost în negocieri cu trei partide care să îi permită folosirea platformei lor în alegeri.

„Lansarea mea în campanie a fost un act spontan. Cu trei zile înainte de asumarea acestui pas eram în Siberia cu Expedițiile Memoriei, căutând locațiile unde basarabenii noștri au fost duși de Stalin. N-am avut niciun sprijin politic, niciun partid politic în spate, doar susținerea unor colegi deputați. Am fost în negocieri cu trei partide politice – PUN, PLDM și PPR – care au fost de acord să-mi ofere platforma lor politică pentru a candida, dar cu condiția să fiu de pe listele lor, lucru care era imposibil de realizat”, susține Țîcu.

Deși candidează pentru funcția de primar de Chișinău din partea Partidului Unității Naționale (PUN), Țicu spune că nu se identifică cu acest partid în sens politic, dar această formațiune este cea mai apropiată de el pentru „atașamentul față de limba și identitatea românească”.

Citește și: (VIDEO) Țîcu, alături de Șalaru, s-a lansat în cursa pentru Chișinău; De ce a ales PUN

„Nu mă identific cu PUN în sens politic, dar această formațiune este cea mai apropiată de mine pentru atașamentul față de limba și identitatea românească, față de spațiul de cultură și civilizație românească și europeană, care-mi definesc unica mea identitate politică. Am acceptat propunerea PUN pentru a putea oferi chișinăuienilor posibilitatea de a avea un candidat pro-românesc și pro-european la primărie, dar rămân deschis pentru o colaborarea cu toți candidații și partidele care-mi împărtășesc viziunile”, mai spune deputatul.

Țicu opinează că „timpul scurt n-a permis încropirea unei Alianțe pentru Chișinău, dar ea poate fi realizată după aceste alegeri, în care putem forma o largă coaliție de dreapta, inclusiv cu Blocul ACUM”.

Amintim că miercuri Octavian Țicu a anunțat că părăsește fracțiunea Platformei DA din Parlament și că intenționează să candideze la șefia Primăriei Chișinău. Ulterior, acesta a depus actele pentru a fi înregistrat candidat în campania electorală din partea PUN.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here