Ucraineanul

Am avut în aceste zile, cu ocazia celei de-a 74-a sesiuni a Națiunilor Unite, demonstrația modului în care poți să-ți servești sau să-ți sabotezi țara. Mai întâi, a fost excelentul discurs, emoționant, bine rostit și inteligent conceput, al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Un președinte care a declarat de la înalta tribună a ONU că țara sa, aflată în centrul Europei, este atacată de Rusia, că în acest război atroce, care durează de 5 ani de zile, au murit peste 13 mii de oameni. Că sunt treizeci de mii de răniți și mai mult de un milion și jumătate de refugiați, oameni care și-au năruit viața.

Zelenski a făcut un gest simbolic, arătând un cartuș de tipul celui care l-a omorât pe unul dintre patrioții ucraineni, tot el și o mare valoare culturală, cântărețul de operă aplaudat pe scene celebre (New York, Paris, Londra), baritonul Vasili Slipak. Un cartuș care costă doar 10 dolari (prețul unei vieți de om!) ucide chiar în acest moment al istoriei, când se pare că știm totul despre suferință, genocid, despre nevoia de pace și dialog între indivizi și popoare. Zelenski a spus lucrurilor pe nume: Rusia lui Putin i-a atacat țara, a răpit peninsula Crimeea, și-a trimis mercenarii în estul Ucrainei, în Donbass, unde pârjolesc case și împușcă oameni.

A evocat situația din ajunul celor două războaie mondiale, în care tot așa, conjunctura, protocoalele secrete, negocierile separate, indiferența și interesele egoiste ale diferitor puteri au lăsat lumea la cheremul unor asasini patologici.

Zelenski a spus că urgența acestui moment, în estul Europei, pentru vecinii Rusiei revanșarde, este oprirea agresorului, instaurarea păcii și readucerea teritoriilor ocupate de Moscova în componența Ucrainei. Dar nu cu orice preț. Nu cu prețul unor vieți omenești, nu cu prețul renunțării la independență, la dreptul Ucrainei de a-și alege liber destinul – teză valabilă și pentru noi: reintegrarea Transnistriei nu poate fi acceptată în schimbul renunțării la orientarea pro-occidentală a Republicii Moldova, la identitatea ei românească.

O prestație memorabilă a președintelui ucrainean la ONU, ținând seama și de faptul că până mai ieri mulți îl considerau un „actor” inconsistent, care a speculat greutățile tranziției și a vorbit demagogic despre pace și lupta împotriva corupției. Există în Ucraina forțe – mă refer mai ales la mediile intelectuale – care-l privesc cu destule rezerve pe Zelenski. Însă președintele ucrainean nu și-a dezamăgit poporul, nu a abdicat de la obiectivul aducerii țării sale în familia occidentală și nu a intrat (cel puțin deocamdată) într-un dialog umilitor cu Kremlinul.

Socialistul

Discursul lui Dodon a contrastat izbitor cu cel al președintelui ucrainean, deși statele noastre sunt vecine, ne aruncăm priviri peste gard. Dacă Zelenski spune lumii că Ucraina se află în plin război cu Rusia și cere implicarea comunității internaționale pentru a opri invadatorul, Igor Dodon a rostit de la tribuna ONU un discurs anistoric, un discurs situat într-o zonă atemporală, selenară chiar. A făcut elogiul neutralității militare a Republicii Moldova, o neutralitate care trebuie neapărat confirmată pe plan internațional, și a sugerat un „statut special” pentru Transnistria (vechiul său refren). A adus la cunoștința Națiunilor Unite că suntem o societate „multietnică” și s-a îngrijit de starea limbii ruse în Moldova (fragmentul rostit de Dodon în rusă voia probabil să demonstreze cât de armonios și dezinvolt se vorbește limba lui Putin la Chișinău).

N-a suflat un cuvânt despre responsabilitatea Rusiei în declanșarea războiului de la Nistru, în 1992, despre refuzul acesteia de a-și retrage armata din Transnistria, nici despre încurajarea separatismului găgăuz. Ba chiar a luat cumva peste picior pledoariile altor politicieni din Moldova care au cerut de la tribuna ONU, înaintea lui, retragerea trupelor rusești. Dodon s-a referit în schimb la casarea munițiilor – un truc de tip „maskirovka” al Kremlinului – pentru a zugrăvi Moscovei un portret mai uman.

Citindu-și alocuțiunea cu destule poticneli, Dodon s-a comportat ca o marionetă a unei puteri străine. Un discurs sfidător, fantasmagoric. În Ucraina mor oamenii într-un război de 5 ani de zile, iar Dodon perorează despre modelul de aplanare a conflictelor pe care îl poate servi Republica Moldova – teorie ce rezonează perfect cu demagogia și politicile subversive ale Rusiei. E o subminare a interesului național de la tribuna Națiunilor Unite, o lovitură aplicată Ucrainei agresate și politicilor occidentale în regiune.

Dodon n-a insistat pe subiectul integrării europene a Republicii Moldova – și-a amintit în treacăt de Acordul de Asociere, dar l-a echivalat imediat cu prezența Moldovei în CSI. A pomenit, complet eronat, România și Ucraina, în calitate de „țări prietene”, eronat pentru că această prietenie, la nivelul președinției, nu există. Dodon n-a fost invitat și primit nici în România, nici în Ucraina, pentru că, urmând agenda rusă și obligațiile sale față de Kremlin, a făcut declarații ostile, insultătoare la adresa celor două țări. A amenințat România cu dezmembrarea teritorială, amintind de Moldova Mare, a lui Ștefan cel Mare, iar despre Crimeea a afirmat că aparține Rusiei.

Discursul „deviat” al socialistului, delirul său pe tema neutralității au fost anticipate de mulți comentatori. Acum se va discuta probabil cum a ajuns Dodon, cu o asemenea prestație, să reprezinte Moldova la ONU. Remarcile sale referitoare la schimbările climatice (cel puțin pe acestea le recunoaște!) sau despre prezența femeilor în politică au avut drept scop – s-a văzut clar asta – prepararea auditoriului pentru „hapul” cel mare: agenda rusească în Moldova.

Sigur că țara trebuie guvernată, sigur că are urgențe interne, pentru că totul e vraiște. Dar nu poți să repari drumurile și să schimbi țevile ca să faci viața mai suportabilă acasă, dacă îl lași pe Dodon să anunțe lumii că Moldova vrea „neutralitate strategică” și prietenie de nezdruncinat cu Rusia. Toate investițiile și speranțele occidentalilor sunt reduse la zero.

Socialistul a devenit marea problemă a acestui stat, eclipsând cu prestația sa scandaloasă, stridentă, răul lăsat în urmă de regimul Plahotniuc. Partidul Democrat, care l-a făcut președinte pe Dodon, ar trebui să-și recunoască „meritul” special pentru această decădere a Moldovei în fața lumii. Mecanismul șmecher pe care îl inventaseră „democrații”, de a-l suspenda pe Dodon pentru 5 minute, la nevoie, nu mai funcționează. Prezidentul i-a trădat la prima cotitură, iar cel care-l trăgea de sfori, crezând că-l controlează, a trebuit să fugă pentru a-și salva pielea. Moldova este obligată acum să asculte discursurile jenante, rușinoase ale lui Dodon, mușcându-și limba, punându-și între paranteze aspirațiile europene.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here