Ion Druță, la domiciliul căruia sunt efectuate percheziții, nu se află în țară

Autor: , in Social / 29 septembrie, 2019, 13:44

Președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță, la domiciliul căruia procurorii efectuează astăzi percheziții nu se află în țară.

Ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție, Cătălina Bogonos, a declarat pentru Cotidianul.md, că Druță este plecat peste hotare, în țară aflându-se doar membrii familiei sale.

De menționat că, perchezițiile efectuate astăzi de procurorii anticorupție la domiciliul lui Druță vizează un dosar în care acesta este acuzat de îmbogățire ilicită.

Citește și: (DOC) Președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, ar putea pleca din funcție. Cererea de demisie va fi depusă luni sau marți

Druță ar urma să depună cere de demisie luni, 30 septembrie, sau marți, 1 octombrie. Acesta își motivează demisia în legătură cu revocarea mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii la Adunarea Generală a Judecătorilor.

Ion Druță a fost propus Parlamentului pentru numirea în funcția de președinte al CSJ, pe un termen de patru ani, în data de 25 aprilie 2018. În iunie 2019, Druță a fost înlăturat de la exercitarea funcției administrative. O lună mai târziu, Ion Druță a revenit la șefia CSJ după ce Curtea de Apel Chișinău a acceptat cererea depusă împotriva CSM.

În data de 24 septembrie, Președintele CSJ, Ion Druță, a rămas fără imunitate de judecător după ce CSM a a dat curs unei solicitări în acest sens din partea procurorului general interimar, Dumitru Robu. Astfel, opt membri au Consiliului au votat pentru ridicarea imunității lui Druță, în timp ce doar un membru a votat împotrivă.

După ce judecătorul a rămas fără imunitate, procurorii au efectuat percheziții în biroul de serviciu al lui Ion Druță, în timp ce magistratul se afla peste hotarele Republicii Moldova.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X