Ambasada SUA anunță startul Loteriei Vizelor 2021; Cum te poți înscrie gratuit

Autor: , in Social / 2 octombrie, 2019, 15:54

Departamentul de Stat anunță începerea perioadei de înregistrare în programul Diversity Visa DV-2021, potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA la Chișinău.

Participanții trebuie să transmită electronic cererile de înregistrare pentru programul DV-2021, pe pagina de internet dvlottery.state.gov între miercuri 2 octombrie 2019, orele 19:00 (ora Moldovei) și marți 5 noiembrie 2019, orele 19:00 (ora Moldovei). Toate criteriile de calificare rămân neschimbate.

Ambasada SUA atrage atenția asupra unei noi cerințe pentru programul DV-2021, de a include numărul pașaportului solicitantului principal, țara care l-a emis și data de expirare.

Înscrierile se fac doar electronic iar rezultatele vor fi comunicate în luna mai.

Numai persoanele care au fost selectate pentru un permis de ședere vor fi informate și chemate la interviu.

Acolo, aceștia trebuie să demonstreze faptul că au absolvit liceul sau au cel puțin doi ani de experiență în muncă, în ultimii cinci ani, în cazul profesiilor ce necesita cel puțin doi ani de pregătire sau experiență.

Ambasada SUA avertizează că nu se percepe nici o taxă la înscriere, iar cei care primesc email-uri în care sunt anunțați că au fost selecționați pentru Loteria Vizelor, dar li se cer bani, trebuie să ştie că e vorba de o fraudă.

Loteria Vizelor oferă în fiecare an șansa pentru 55.000 de oameni să obțină permis de ședere în SUA și să beneficieze de toate drepturile unui cetățean american, mai puțin dreptul de a vota.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X