PDM refuză să meargă la audierile Comisiei de anchetă privind tentativa de puci

Autor: , in Actualitate / Politic / 4 octombrie, 2019, 12:05

Deputații fracțiunii Partidului Democrat din Moldova (PDM) nu vor participa la audierile organizate de Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional.

Liderul PDM, Pavel Filip, susține că acestea sunt „pseudo-audieri”, iar în perioada 8-14 iunie curent democrații au acționat în baza Constituției.

„Câțiva colegi au fost invitați. PDM nu va da explicații despre acțiunile sale oponenților săi politici, care în realitate ei însuși au uzurpat puterea în Republica Moldova”, a declarat Pavel Filip în cadrul unui briefing de presă.

„În perioada 8-14 iunie noi ne-am condus de legile în vigoare și de Constituție. Membrii PDM nu vor accepta să participe în acest spectacol de prost gust. Această Comisie de anchetă, deopotrivă cu dosarele penale intentate la comandă pentru membrii noștri, presiunile și șantajul la care sunt supuși membrii PDM sunt doar o tentativă ieftină de intimidare a opoziției”, a mai spus liderul PDM.

Membrii Comisiei au anunțat anterior că la audieri au fost invitați ex-procurorul general, Eduard Harunjen, ex-directorul interimar al SPPS, Anatolie Golea, și președintele Asociației Procurorilor din Republica Moldova, Alexandru Cladco. De asemenea, au fost invitați directorul ÎP ,,Moldpres”, Andrei Volentir, și directorul TV, Compania Teleradio Moldova, Ecaterina Stratan.

Membrii Comisiei vor să îi audieze și pe ex-șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, și ex-prim adjunctul Inspectoratului General de Carabinieri, Mihail Ciubaciuc.

De asemenea, a fost exprimată intenția de a fi audiați și deputații PDM Vladimir Cebotari, Serghei Sîrbu și Igor Vremea.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *