Sursă foto: customs.gov.md

Natalia Calenic, Sava Maimescu, Vladislav Șveț, Iurie Gorea și Marin Gospodarenco au fost admiși la concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal.

Decizia a fost luată de către Comisia de concurs pentru selectarea directorului Serviciului Vamal. Comisia a verificat respectarea criteriilor de eligibilitate de către candidați, precum și reputația profesională a acestora.

Din componența comisiei de concurs fac parte Natalia Gavrilița, ministrul Finanțelor, Artur Mija, reprezentant al cabinetului Prim-ministrului, Andrei Balan, șeful direcției contencios și controlul legalității al Ministerului Finanțelor, Sergiu Gaibu, reprezentant al societății civile, Tatiana Lariușin, reprezentanta mediului de afaceri, Elena Levința-Perciun, expertă în resurse umane și Tatiana Buianina, expertă în psihologie. În calitate de observator la lucrările comisiei a participat jurnalistul de investigație, Ion Preașca. Membrii comisiei nu sunt remunerați pentru această activitate.

Următoarea etapă va fi competiţia dosarelor de concurs, care se va desfășura în ședință publică.

Cine sunt candidații și unde au activat

Natalia Calenic este vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie. Din 2007 până în 2017 ea a activat tot în cadrul Serviciului Vamal, în cadrul mai multor funcții de conducere.

Sava Maimescu – A activat o perioadă îndelungată în Serviciul Vamal, fiind între 1997 și 1999 vicedirector al Departamentului Control Vamal, iar apoi adjunct la birourile vamale de la Leușeni și Ocnița. Este doctor în drept și conferenţiar universitar în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, unde activează din 2003. Numele său este legat de condamnarea lui Petru Gontea, fost şef al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare din cadrul Primăriei Chişinău, la 7 ani de închisoare. Gontea i-ar fi oferit ilegal un imobil lui Maimescu în centrul capitalei. A candidat anterior și la funcția de șef al CNA

Vladislav Şveţ este actual șef al Direcției organizarea controlului vamal și facilitarea comerțului.

Marin Gospodarenco este fost șef al Biroului Național de Statistică, funcție pe care a ocupat-o în perioada februarie – mai 2016. El a fost numit în funcție de premierul Pavel Filip, care apoi l-a demis, nemulțumit fiind de tergiversarea finalizării prezentării rezultatelor recensământului.

Iurie Gorea a activat în domeniul privat și este cofondator Dreamups Innovation Campus la fel ca și actualul secretar general al Guvernului, Andrei Spînu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here