Sursa foto: debraila.ro

Un locuitor al raionului Briceni, în calitate de co-autor al unui grup criminal, a fost reținut de oamenii legii. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), acesta este suspectat de organizarea migrației ilegale în Cehia.

Timp de trei luni ale anului 2019, bănuitul a organizat migrația ilegală în Cehia a mai multor persoane.

„Grupul, al cărui co-autor era, le-a oferit inclusiv cărți de identitate românești, care, mai târziu, s-au dovedit a fi false. În pofida acestui fapt, beneficiarii au fost invitați să plătească pentru fiecare act fals câte 130 de euro, iar organizatorii le-au promis angajarea la muncă în acel stat”, informează PCCOCS.

Totuși, autoritățile Cehiei i-au reținut pe imigranții originari din Republica Moldova, pentru faptul că activau ilegal, actele românești nefiind valide, iar cele ale Republicii Moldova – le permiteau un termen de ședere limitat și fără dreptul la muncă. Ulterior, aceștia au fost deportați la Chișinău. Mai mult decât atât, aceștia nu și-au primit salariul convenit.

Totodată, și o altă membră a grupului criminal organizat este cercetată, doar că în libertate, iar unii membri se află pe teritoriul Cehiei. Alții sunt în curs de identificare de către oamenii legii.

Dacă va fi găsit vinovat de către instanța de judecată, învinuitul, care deja a fost reținut, riscă o pedeapsă sub formă de amendă de până la 67.500 lei sau pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de până la 7 ani.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here