Luptele din nordul Siriei, dintre forţele armate ale Turciei şi miliţiile kurde, continuă cu intensitate.

Bombardamentele se desfăşoară de o parte şi cealaltă a frontierei dintre Turcia şi Siria şi au provocat moartea a peste 50 de civili, potrivit agenţiilor umanitare.

Comandanţii militari kurzi continuă să facă apel la statele occidentale să îi sprijine, după ce armata Statelor Unite a început să se retragă din regiune.

Ei spun că fără sprijin occidental se va ajunge la o revenire în forţă a teroriştilor din gruparea Stat Islamic.

Cele mai violente confruntări au avut loc pentru ocuparea oraşului Ras al-Ain din nordul Siriei, pe care armata turcă susţine că l-a cucerit. Însă forţele kurde au anunţat că încă deţin controlul localităţii de la graniţa cu Turcia, unde au fost staţionate până de curând trupe americane. Luptele au declanşat starea de alertă la spitalele din regiune, unde sosesc numeroşi răniţi.

,,Primim toate cazurile grave care vin de la Ras al-Ayn. Cei care au fost loviţi de bombardamentele brutale ale Turciei”, spune un medic.

Pe plan diplomatic, Liga Arabă a anunţat o reuniune de urgenţă, prima după intervenţia Turciei împotriva kurzilor, deşi Siria este suspendată de aproape opt ani din organizaţie.

Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin, ale cărui trupe se află în continuare în Siria, e de părere că armata rusă se poate retrage la rândul său, însă cu o condiţie.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: “Toţi cei care sunt prezenţi ilegal pe teritoriul oricărui stat, în acest caz pe teritoriul Republicii Arabe Siriene, trebuie să plece. Este vorba despre toate ţările. Dacă un viitor guvern legitim sirian spune că nu mai are nevoie de prezenţa armatei Rusiei, retragerea se va aplica, de asemenea, şi Federaţiei Ruse.”

Între timp, Pentagonul a încercat să mai atenueze din criticile internaţionale la adresa preşedintelui american, care este acuzat că i-a abandonat pe kurzii din Siria în faţa Turciei, după ce miliţiile kurde au avut un rol important în anihilarea grupării teroriste Stat Islamic.

Mark Esper, secretarul american al Apărării: “Să fie clar – noi nu abandonăm forţele partenere kurde iar trupele SUA rămân alături de ele în alte regiuni ale Siriei. Acţiunea impulsivă a preşedintelui Erdogan de a invada nordul Siriei a pus Statele Unite în faţa unei situaţii dificile. ”

Donald Trump a calificat invazia turcă drept “o ideea rea” şi a ameninţat Ankara cu sancţiuni economice.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here