Boxerul american Patrick Day, care se afla în stare critică după un KO violent, a încetat din viaţă miercuri, în urma leziunilor cerebrale pe care le-a suferit, a anunţat promotorul Lou DiBella, citat de AFP.

Patrick Day (27 ani) a intrat în comă sâmbătă în urma unui KO în repriza a 10-a după un puternic croşeu de stânga al adversarului, compatriotul său Charles Conwell, într-un meci la categoria super-welter. El se afla internat în secţia de terapie intensivă a spitalului Norhtwestern Memorial din Chicago, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe creier.

Această luptă a marcat revenirea sa în ring după o înfrângere suferită în luna iunie, la New York, în faţa lui Carlos Adames, al patrulea eşec înregistrat de Patrick Day în 22 de lupte ca profesionist, începând din 2013.

„Este foarte dificil să explici sau să justifici pericolele boxului într-un moment ca acesta. (…) Cu toate acestea, a venit momentul să se treacă la acţiune. Deşi nu avem răspunsuri, cunoaştem numeroasele întrebări care se pun şi avem mijloacele pentru a le răspunde în mod responsabil, de a face boxul mai sigur pentru toţi participanţii”, a precizat DiBella într-un comunicat.

Patrick Day este al treilea boxer profesionist care a încetat din viaţă în urma rănilor suferite în ring, de la începutul acestui an, după argentinianul Hugo Santillan şi rusul Maxim Dadaşev.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here